Poliţiştii locali au amendat Îngerii Galbeni, după ce primarul Nicolae Robu a afirmat că nu i se pare normal ca aceştia să îşi parcheze maşinile în mai multe locuri din Timişoara, făcând astfel reclamă mascată.
Autorităţile încearcă de ceva vreme să închidă un internet-cafe, dar localul, deşi are activitatea suspendată potrivit poliţiştilor locali, funcţionează în continuare, la câţiva paşi de intrarea în parcarea Primăriei Timişoara, pe bulevardul Mihai Eminescu, în centrul oraşului.
Chiar dacă indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate au fost, anul trecut, principalele cauze de producere a accidentelor de circulaţie în judeţul Timiş, multe persoane continuă să îşi pună în pericol viaţa atunci când trec strada. Peste 70 de persoane au fost surprinse traversând strada neregulamentar la cea mai recentă acţiune de control, organizată joi de poliţişti în centrul Timişoarei.
Începutul lui aprilie a dat startul la controale premergătoare Paștelui. Aproape 200 de polițiști au ieșit pe stradă și au controlat tot ce le-a căzut la mână. De la comercianți la transportatori, dar și infractori, nimeni nu a scăpat de amenzi sau de dosarele penale.
Început de săptămână cu ghinion pentru șoferii care au avut drum pe șoselele din Timiș. Nu mai puțin de 1.211 dintre ei au primit sancțiuni pentru că au călcat prea tare pedala de accelerație sau nu au folosit centura de siguranță.
Ştiri din Timiș
Șoferii din Timișoara vor avea de înfruntat și săptămâna viitoare restricții de circulație în două zone importante ale orașului. Comisia de circulație a aprobat prelungirea măsurilor din Circumvalațiunii și din apropierea Gării de Nord.
Ştiri din Timiș
Cea mai circulată intersecție din Timișoara intră în reparații. Primăria va reface carosabilul și traversările liniilor de tramvai din zona Take Ionescu – Bărnuțiu – Badea Cârțan – Kogălniceanu, iar traficul va fi restricționat etapizat între 9 și 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Regenerarea urbană din zona Pieței Traian avansează către a doua etapă. Lucrările se extind în Piața Corneliu Micloși, unde va fi amenajat un mic parc și o zonă pietonală. Autoritățile vor discuta la începutul săptămânii viitoare cu locuitorii despre intervenții.
Ştiri din Timiș
Între 31 iulie și 3 august, Timișoara devine scena unui amplu program cultural organizat cu prilejul Zilei Timișoarei 2026. Sub sloganul „Diversitate”, orașul va găzdui zeci de evenimente gratuite, de la tururi ghidate și expoziții la spectacole, concerte, filme, ateliere și instalații artistice. Toate sunt reunite în cadrul programului „Repere în cultură”, finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Eveniment
Pompierii intervin vineri pentru stingerea unui incendiu de apartament în Timișoara, la etajul 2 , pe Intrare Zenit.
Eveniment
Intervenție contracronometru, vineri, la Sânnicolau Mare, după ce un zid s-a prăbușit peste un bărbat aflat în curtea unei ferme de cereale. Victima a fost extrasă de pompieri în stare de inconștiență și preluată de echipajele medicale. UPDATE. Bărbatul a murit
România
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba efectuează, vineri, 3 iulie, 47 de percheziții domiciliare în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, într-un dosar care vizează suspiciuni de divulgare a subiectelor de la examenul de Bacalaureat înainte de începerea uneia dintre probele scrise, relatează Mediafax.
Eveniment
Peste 40 de persoane au fost evacuate, vineri, aproape de prânz, dintr-o clădire de pe strada Mihai Eminescu din Timișoara, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul imobilului. Pompierii au intervenit rapid și au lichidat focul, iar din primele informații nu au fost înregistrate victime. UPDATE. Incendiu lichidat