Un bărbat de 45 de ani a fost lovit de o maşină condusă de o tânără de 28 de ani, pe strada Burebista din Timişoara, după ce a trecut strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Sătui de mizeria pe care un grup de boschetari o făcea între căminele 8 şi 9 din Complexul Studenţesc, mai mulţi reprezentanţi ai studenţilor au cerut ajutorul Poliţiei Locale Timişoara. Întreg grupul, format din şase persoane, a fost ridicat, iar adulţii au fost amendaţi.
Doi boschetari care îşi făceau veacul în zona centrală a Timişoarei au atacat, noaptea, doi copii în zona Pieţei 700 şi au încercat să dispară cu două telefoane mobile. Nu au reuşit să se bucure de pradă, deoarece au fost prinşi de poliţiştii locali, după ce aceştia din urmă au scotocit toată zona centrală pentru a da de urma tâlharilor.
Un bărbat a apelat la polițiștii locali care patrulau prin zona centrală a Timișoarei, zilele trecute, după ce un tânăr i-a propus să-i vândă un telefon mobil. Surpriza a fost că era același telefon care îi fusese furat în urmă cu două luni. Vânzătorul susține că nu el este hoțul, ci că ar fi cumpărat mobilul de la o altă persoană.
Puşi de primarul Nicolae Robu să păzească pe timpul nopții jardinierele de pe Podul Michelangelo şi palmierii de pe bulevardul I.C. Brătianu, ca să nu se ajungă la distrugeri, poliţiştii locali au reuşit să surprindă, duminică dimineaţa, un tânăr care a atentat la flori. Explicaţia tânărului i-a lăsat fără cuvinte pe agenți...
Eveniment
Razie de amploare la Lugoj: amenzi de peste 71.000 de lei și dosar penal pentru un șofer fără permis
Polițiștii au efectuat controale în municipiul Lugoj, aplicând 90 de sancțiuni în valoare de peste 71.000 de lei. Au fost confiscate țigări netimbrate, material lemnos și bani, iar un șofer fără permis s-a ales cu dosar penal.
Târgul Imobiliar
Copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt invitați să descopere, prin joc, cum pot fi gestionate veniturile, cheltuielile și economiile în cadrul atelierului interactiv „Jocul banilor – Drumul către casă”. Evenimentul este organizat la Târgul Imobiliar Timișoara și este susținut de echipa Imobiliare.ro Finance.
România
UDMR a decis, vineri, să participe la guvernare și să susțină învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea îi propune pe Tanczos Barna pentru funcția de vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării și Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii.
România
USR a aprobat intrarea la guvernare, lista de miniștri propuși și programul de guvernare al Executivului condus de Siegfried Mureșan. Andrea Chiș este propusă pentru Ministerul Justiției.
1
Ştiri din Timiș
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
3
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.