Un tânăr de 26 de ani a fost bătut şi tâlhărit pe o stradă din zona Calea Buziaşului, pentru că purta două lănţişoare de aur la gât. Poliţiştii au reuşit să dea de urma tâlharilor, care acum riscă să petreacă următorii ani după gratii.
În cele patru zile ale operaţiunii „Blocada”, poliţiştii din Timiş au dat amenzi de aproape 600.000 de lei şi au confiscat 85.000 de ţigări de contrabandă.
Dacă reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara nu au oferit încă nicio explicaţie cu privire la echipajul filmat, zilele trecute, în timp ce trecea pe culoarea roşie a semaforului prin intersecţia de la Casa Tineretului, fără ca maşina autorităţilor să aibă în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, primarul Nicolae Robu spune că agenţii respectivi trebuie sancţionaţi aspru.
Pietonii sunt la fel de indisciplinați ca șoferii. O demonstrează cea mai recentă acțiune a polițiștilor timișeni pentru combaterea indisciplinei pietonale. În numai câteva ore oamenii legii au aplicat sute de sancțiuni celor care au traversat strada neregulamentar, în Timiș.
Urmează două zile de foc pentru pietonii din întreg județul Timiș. Polițiștii de la rutieră au ieșit, încă de miercuri dimineață, pe străzi pentru a-i sancționa pe cei care traversează strada prin loc nepermis sau pe culoarea roșie a semaforului.
Eveniment
Razie de amploare la Lugoj: amenzi de peste 71.000 de lei și dosar penal pentru un șofer fără permis
Polițiștii au efectuat controale în municipiul Lugoj, aplicând 90 de sancțiuni în valoare de peste 71.000 de lei. Au fost confiscate țigări netimbrate, material lemnos și bani, iar un șofer fără permis s-a ales cu dosar penal.
Târgul Imobiliar
Copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt invitați să descopere, prin joc, cum pot fi gestionate veniturile, cheltuielile și economiile în cadrul atelierului interactiv „Jocul banilor – Drumul către casă”. Evenimentul este organizat la Târgul Imobiliar Timișoara și este susținut de echipa Imobiliare.ro Finance.
România
UDMR a decis, vineri, să participe la guvernare și să susțină învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea îi propune pe Tanczos Barna pentru funcția de vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării și Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii.
România
USR a aprobat intrarea la guvernare, lista de miniștri propuși și programul de guvernare al Executivului condus de Siegfried Mureșan. Andrea Chiș este propusă pentru Ministerul Justiției.
4
Ştiri din Timiș
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
6
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.