Polițiștii locali din Timișoara verifică dacă timișorenii respectă starea de alertă și nu se adună în grupuri mari prin parcuri. Direcția Poliția Locală vine și cu un clip de prezentare în care o mașină patrulează pe străzi. Agenții locali le spun oamenilor că pot să arunce măștile folosite în coșurile de gunoi stradale.
Poliția Locală Timișoara îi transmite o replică ministrului Marcel Vela, în subordinea căruia se află pe perioada în care România este în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. Oamenii legii au numărat polițiștii locali cu salarii sub 5.000 de lei, dar nu i-a mai numărat pe cei cu salarii peste 6.000 de lei. Oricum unii nu ies la numărătoare.
Un polițist local din Timișoara a profitat de funcția pe care o are pentru a se purta execrabil cu un coleg jurnalist, de care s-a luat la intrarea într-un supermarket. Fotoreporterul Constantin Duma a fost făcut nesimțit și a fost amenințat cu amendă, pentru că a îndrăznit să se uite la organul de la Poliția Locală.
Polițiștii locali au mai descoperit o ilegalitate cu ajutorul mass-media. Au aflat în cele din urmă că taraba cu mici de lângă piața volantă de la stadion este ilegală, dar abia după ce au citit materialul apărut în TION. În loc să ne mulțumească pentru ajutor, oamenii legii ne acuză de dezinformare.
Azi în Timișoara
Joi, 26 martie, puteți participa la un eveniment interactiv despre cum să ne înțelegem mai bine mecanismele mentale, să mergeți la concerte, la teatru, la film sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.
Ştiri din Timiș
Ce-ai spune de o experiență care aduce atmosfera stadionului direct în sala de cinema? Sau de un loc în care fanii fotbalului trăiesc fiecare fază la intensitate maximă? Meciul Turcia – România ajunge pe marele ecran, joi, la Cinema City din Iulius Town Timișoara.
Capitală Culturală
Luna aprilie aduce pe scena Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” un program divers, care include spectacole pentru toate vârstele, evenimente speciale și deplasări în țară, anunță reprezentanții instituției. Toate spectacolele Teatrului beneficiază de traducere în limbile română și engleză.
Capitală Culturală
Ajuns la ediția aniversară cu numărul 50, Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” aduce în prim-plan o selecție remarcabilă de spectacole de operă, balet și concerte, susținute de artiști de renume internațional, într-un program care celebrează excelența și tradiția artei lirice, anunță Opera Națională Românăa din Timișoara. Programul festivalullui include opere celebre, concerte, distribuții răsunătoare, balet și spectacole pentru copii.
Eveniment
Incendiu în Coșteiu de Sus, miercuri după-masă. Pompierii intervin pe 30 hectare de pădure și pășune împădurită. Focul continuă la litiera de pădure. UPDATE. Incendiul a fost lichidat
Eveniment
Un accident în lanț a avut loc pe DJ 592, miercuri după-masă, între Moșnița Nouă și Chevereșu Mare, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un autoturism care circula în fața sa, iar acesta a fost proiectat într-o altă mașină.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru modernizarea drumului județean DJ 592, pe tronsonul dintre Moșnița Nouă și viitoarea conexiune cu Autostrada A9, care vizează îmbunătățirea capacității de trafic și a siguranței rutiere în zonă.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a făcut un nou pas în realizarea primului adăpost pentru animale construit de instituție, după ce, miercuri, 25 martie, a fost aprobată documentația tehnică necesară pentru investiție. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate (SF), a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru proiectul care va fi realizat în satul Grabaț, comuna Lenauheim.