tion.ro Web analytics

Exces de zel al unui polițist local din Timișoara. Cum s-a purtat cu fotoreporterul Constantin Duma

De Roxana Deaconescu

Exces de zel al unui polițist local din Timișoara. Cum s-a purtat cu fotoreporterul Constantin Duma

Reactualizat la:
Un polițist local din Timișoara a profitat de funcția pe care o are pentru a se purta execrabil cu un coleg jurnalist, de care s-a luat la intrarea într-un supermarket. Fotoreporterul Constantin Duma a fost făcut nesimțit și a fost amenințat cu amendă, pentru că a îndrăznit să se uite la organul de la Poliția Locală.
Scris de Roxana Deaconescu - Un polițist local din Timișoara a profitat de funcția pe care o are pentru a se purta execrabil cu un coleg jurnalist, de care s-a luat la intrarea într-un supermarket. Fotoreporterul Constantin Duma a fost făcut nesimțit și a fost amenințat cu amendă, pentru că a îndrăznit să se uite la organul de la Poliția Locală.

La Timișoara este obligatorie masca de protecție în mijloacele de transport în comun și în spațiile închise, inclusiv în supermarketuri. Hotărârea s-a dat săptămâna trecută, iar primarul orașului a anunțat că acordă trei zile de grație, în care forțele de ordine îi atenționează pe cetățeni că începând de sâmbătă, 25 aprilie, se aplică amenzi. Sancțiuni găsite tot de primar într-o lege din 1991, cuprinse între 500 și 1.500 de lei. Numai că hotărârea dată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență nu spune cine poate da amenzi, iar Poliția Locală se află pe perioada stării de urgență în subordinea MAI.

Scena s-a petrecut vineri seară, în 24 aprilie. După o zi agitată pe teren și o întâlnire cu ministrul Transporturilor, fotograful Constantin Duma s-a oprit la cumpărături, în drum spre casă. A intrat într-un supermarket, și-a pus mănușa pentru a alege câteva produse și a rămas frapat de limbajul și modul de adresare al unui polițist local către un om mai în vârstă. Atunci a început totul: polițistul local s-a simțit deranjat de privirea timișoreanului jurnalist mers la cumpărături și l-a chemat la mașină. Nu l-a scos din nesimțit, dar până la urmă i-a dat doar un avertisment, mai ales după ce a văzut că nu poate da sancțiuni.

„A! Un nesimțit de la presă!”

Redăm postarea colegului nostru jurnalist:

„Mă opresc la intrare, unde mă echipez cu o mănușă care este oferită pentru manipularea unor produse pe care le atingi. Aveam și masca pregătită și mă frapează de la început limbajul și forma de adresa a lucrătorului de la Poliția Locală unui cetățean mai în vârstă decât el, cu apelative cu totul nepotrivite unui om.

Surprins, mirat până la indignare de cele auzite, ridic privirea de la mănușa mea și sunt luat direct de vajnicul polițist. Voi reda în continuare dialogul pe care l-am avut cu Domnia Sa:

Pune masca pe față!, mi s-a adresat, din vârful autorității cu care a fost învestit de comunitate!
Pune și pe nas, mă! O privire mi-a scăpat peste masca pe care mi-o pusesem. Bineînțeles că m-a taxat precum pe cetățeanul anterior, dar mai hotărât:
Ce te uiți, mă, nesimțitule?
Poftim?, i-am răspuns dintr-un instinct.
Da, ce te uiți asa, nesimțitule?
Vezi de treaba dumitale, i-am zis!
Mai vorbești? Nesimțitule. CAR–TEA DE IDENTI-TA-TE! A-VRA-MES-CU!

A fost o solicitare legala, căreia m-am supus. I-am dat buletinul, îl aveam pregătit, împreună cu declarația legală necesară. A plecat spre ieșire și, din ușă, mi-a strigat pe un ton răstit:

LA MA-ȘI-NĂ!

Bulversat, am ieșit din magazin și atunci am observat că un microbuz al Poliției Locale era parcat lângă magazin. În mașină mai era un lucrător, iar domnul A-VRA-MES-CU a urcat în locul șoferului și a pregătit niște documente, după care mi-a cerut „HÂR-TIA!”. Am înțeles că era vorba despre declarația pe proprie răspundere. I-am înmânat-o.

– De ce tremuri, mă?
– Pentru că m-ați făcut nesimțit. Or, eu nu v-am jignit.
– Și nu ești nesimțit? Uită-te la tine!
– Eu am vorbit cu „dumneavoastră”.
– Tu ești un nesimțit și ești tu înaintea mea. Primești și amendă.
– De ce?
– Pentru că ești nesimțit. A! Un nesimțit de la presă! A observat din documentul pe care îl avea în mână că eram din presă, avea identitatea pe legitimația de presă.
– Îți dau amenda de la 500 la 1.500 de lei.
– Pentru ce?
– Pentru că pe HÂR-TIE nu scrie că mergi să-ți cumperi mâncare. Aici nu ești în DO-CU-MEN-TA-RE O-FI-CI-A-LĂ, cum scrie pe foaie.
– Vă înșelați, scrie „magazin”.
– Ți-am spus că ești nesimțit! Mai ești și obraznic!

A schimbat câteva vorbe cu colegul din mașină.

– Îți dau 500 de lei amendă!
– De ce?
– Pentru că așa vreau eu.
– Sancțiunea se dă gradual.
– Eu stabilesc gradualul. Ți-am făcut mustrare verbală, prima. A doua îți dau 500 de lei amendă. Gradual, să nu-ți dau 1.500 din prima. Ți-am spus să-ți pui masca în magazin?
– Am pus-o. Fără să comentez. Sancționarea nepurtării de mască intră în vigoare de mâine, 25 aprilie 2020.

De ce vorbești așa reținut? Ai ceva de înregistrare? Noi oricum avem acces la imaginile pe camerele de supraveghere și o să-ți citesc pe buze tot ce ai zis.

În acel moment intervine colegul domnului A-VRA-MES-CU și stabilesc că trebuie să plece la un eveniment. Bineînțeles că mă mai «gratulează» cu un apelativ de nesimțit, îmi dă actele și pleacă în trombă.

Am rămas abătut în stradă, apăsat de cea mai cumplită molimă care a lovit omenirea de la cel de-al doilea război mondial. Sau poate doar de neputința unui om care ar trebui să facă altceva pentru cei de care este plătit. Și plătit bine”, a scris colegul nostru pe Facebook.

Jurnalistul Constantin Duma este cunoscut în Timișoara ca fiind unul dintre puținii fotografi care a surprins în imagini Revoluția din Decembrie 1989.

Colegul nostru le cere autorităților să ia măsuri.

„Am trei întrebări:

1. Mi-a scăpat ceva, domnule A-VRA-MES-CU?

2. Solicit autorității pe care Politia Locală o reprezintă să recupereze înregistrările de la magazin și de la mașina oficială a Poliției Locale, care vineri, 24 aprilie, la ora 20.50, sigur se afla în misiune în situația prezentată. Sau Poliția Națională, coordonator în virtutea ordonanțelor militare.

3. În viata mea nu am fost jignit într-un mod asa de grosolan de un om, nu vorbesc de autoritate. Oare cine face examinarea psihologică a acestor persoane spre o carieră de mare succes?

Ultima remarcă: Oare să fi fost eu singurul care a avut parte de un astfel de tratament? Personal, dacă așa ar sta lucrurile, las totul ca o remarcă, poate amară, că nervii ne pot fi întinși la maximum. Ce poate fi mai amar decât o experiență neagră în era coronavirusului?”, a mai spus Duma.

România se află în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus până în 14 mai, iar din 15 mai ar urma să fie scoase restricțiile de deplasare impuse prin ordonanțele militare, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Articole pe aceeași temă:

Măștile sunt obligatorii în Timișoara, dar mai mult ca recomandare. Teoretic se dau amenzi, nu se știe cine le aplică

94 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Gugu says:

    Cam tarziu …Politie locala nu exista in Tm. Acesti infractori trebuia de mult bagati in puscarie. Fals in acte si uz de fals, Talharie..se face in mod normal cand imbraci haina de politist. Toti au iminitate. Nimeni nu respecta legea

  2. Victor says:

    Am inteles ca politisitul a vorbit urat si e anormal. Dar totusi de ce nu avea masca?….

  3. Daniela says:

    Respecte domnului Duma, polițistul local trebuie sancționat pentru comportamentul fata de acest domn si cred ca cel mai indicat este ca aceasta instituție sa ofere celor angajati, cursuri de educație și comportament in relatia cu cetățeanul ca pe viitor asemenea situații neplăcute care nu fac cinste nimănui sa numai fie întâlnite.

    • Bartos says:

      Pestele de la cap se impute…
      Au invatat de la “seful lor suprem” Nicolae Robu. Au aceiasi atitudine si comportament arogant si lipsit de respect…

    • ioan says:

      Prelegeri(prelingeri),cursuri de educatie si comportament,bune maniere,le tine seful suprem al Pol.Locale,nimeni altul decat primarul.Asa primar asa cursanti. Domnul e persoana publica,dar noi ceilalti ce facem in astfel de situatii ?Politia Locala,a fost creata ca instrument de opresiune la indemana primarului! La nivel de primarii .cei trei” PPP”:primarul,politistul si popa !

  4. Dorel says:

    Constantin Duma este Cetatean de Onoare al Municipiului Timisoara, celalalt… un gunoi

  5. robinsoncrusoe says:

    Cred ca domnul fotograf traieste pe alta lume , nu a aflat pînă acum de competențele, în ghilimele ale angajaților acestei instituții de tristă amintire , educatie zero , coeficientul de inteligență ar trebui testat periodic , cam o dată pe lună,este foarte posibil ca destul de multi sa nu treaca de un barem minimal,testarea psihologică la fel , dar efectuată de un organism independent, si tot de un asemenea organism independent testarea periodică a actelor normative a caror încălcare o sancționează,ca este foarte posibil să nu fie cunoscute corespunzator si sa fie interpretate de acesti indivizi intr un mod sa spunem , putin deformat,putin probabil ca respectivul agent sa primească vreo sancțiune la plingerea ziaristului, pentru mulți dintre acesti , agenti , cuvîntul agent este mult prea mult , ar trebui alt termen , aceasta comportare este un mod de viață,si ii spun eu în mod sigur , nimic nu se va schimba in activitatea acestor , sa spunem gardieni publici,iar denumirea de poliție locală ar trebui schimbată,nu are nimic de a face cu aceasta instituție.

  6. FSN-PCR says:

    Daca n`ai imaginatie … fa-te politist

  7. Sasa says:

    Tupeu se numește!

  8. Ovidiu says:

    Asa se vorbeste cu cetatenii ? Politia Locala este o rusine pentru acest oras.

  9. Aciduzzu says:

    Nu e singurul caz. Ieseam de la Lidl de pe Calea Buziasului pe la ora 11, cand incepeau sa facă coada persoanele de peste 65 ani. Un dobitoc de agent de paza, păcat ca nu pot să-i pun poza aici, urla si facea ordine. ” Ce faci ma? , Unde mergi? Ti-am spus sa stai pe loc! Ce dracu’ nu intelegi? ” L-am întrebat de ce urla? S-a utitat la mine ca boul in p___a vacii!

    • Dali says:

      Agentul de la acest magazin este dobitocul dobitocilor.El asa vb cu toata lumea, zici ca este patronul de la Lidl.Decat sa ii mai vad fata acestui specimen merg in alta parte.

      • Fanz says:

        Pai ni se gaseste nimeni sa-l puna la punct? Afara, asemenea imbecili nu au ce cauta in contact cu oameni!!!

      • Dorin says:

        ati scris la Lidl despre animalul asta? e foame mare, imediat ii ia altcineva locul. Daca doar va plangeti aici ni se urca in cap sobolanii astia.

    • Gigi Suveranul says:

      Lidl trebuie boicotat pentru ca are tot elul de idei “crete” pentru a se face placut de o catoegire de oameni speriati si aserviti. Din prima zi de agitatie (~11 martie) nu am mai intrat in nici un magazin al lor si nu am de gand sa mai intru, ca urmare a abordarii “mai catolici decat Papa”;
      iar psihoza asta e mai rea decat orice virus… “agentul” e convins ca a facut bine si ca pe deoparte a ajutat societatea si pe alta parte s-a protejat pe sine insusi;
      banuiesc ca adevarul e la mijloc… nici Duma nu e usa de biserica asa cum il stim de la multe evenimente 🙂

  10. caraneanul says:

    o vorba romaneasca spune: ,,da-i prostului putere”. ce mai e de comentat.

    • Tomy says:

      Nu comentez comportamentul politistului in cauza dar de ce săi bagam pe toti in aceiasi oală . Eu cred ca si voi care puneti comenturi jignitoare la adresa tuturor polițiștilor locali nu sunteti mai buni ca si agentul in cauza ba mai mult va arătați răutatea si prostia. Poliția locală nu e buna dar aducetiva aminte cand va este blocată masina in parcare . sunteti deranjat noaptea de vecini sau alte mici contravenție la cine apelați la politistul local atunci nu mai e gardian public si prost ca aveti nevoie de el.

      • Arthur says:

        Nu cred ca cineva cu intentiea vrut sa generalizeze. Problema este, ca foarte des se intalneste o astfel de situatie in Timisoara si cel in cauza se intampla sa fie un reprezentant al Politiei Locale, mai rar la Jandarmerie si aproape deloc la rutiera.
        Fiecare isi face meseria, dar trebuie sa ai respect fata de o persoana, atata timp cat nu esti jignit!
        Si daca omul avea/nu avea sau nu dorea sa puna masca, era alegerea lui, adica il atentionezi civilizat sau sanctionezi, daca iti permite legea, ceea ce nu este cazul, ca legea nu este valabila dat fiind faptul starii de urgenta si limbajul folosit ar fi fost o insulta si pentru un adolscent obraznic sa zic asa!
        Legat de interventii, tot respectul, nu de alta, dar asta este meseria pentru care au optat, nu este o optionala, dar comportamentul este obligatoriu.
        O astfel ” reactie ” fata de un cetatean, afara nu se sanctioneaza pur si simplu, ci se demite din functie, ca si respect fata de cetatenii comunitatii.
        Sa nu uitam, autoritatile trebuie sa lucreze pentru oameni, si nu invers!

      • pieton says:

        Cetateanul de rand apeleaza respectuos la 112,sau la Politie,si nu cu expresia placuta unora “Bai,animalule”

      • Kim says:

        Ce rahat sa rezolve ba, face procese de constatare fara finalitate. Unu’ a intocmit proces pentru administratoarea de la mine din bloc, ca a ajuns sa ceara bani de intretinere (si asa nejustificati, sunt oameni plecati in strainatate apartamentul pustiu dar sunt facturati cu 189 de lei, 217 lei si alte scoruri) mai cere si de 2 ori pe luna. Stii ce a venit dupa 6 luni rapuns oficial? Nu exista dovezi in acest sens!
        Daca Pulitia Romana reprezinta justitia, dreptatea indura!

      • Misu68 says:

        Fraiere ai auzit de sectiile de politie 1.2.3.4…acestia sunt politistii de drept care ar trebui sa existe in Timisoara..punct

      • CatalinI says:

        Draga Tomy, eu iti voi relata doua episoade cu Politia Locala.

        In fiecare zi, la noua locatie a Liceului Lenau pe trotuar parcheaza tot felul de masinii. Unele cu valoare de 2-3000 mii de euro si altele de la 50-100.000 de euro. Problema o constituie aici faptul ca la ora 12-13 cand iasa aia mici politistii locali se ascund in curtea scolii si nu iasa afara sa sanctioneze lumea buna.

        Un alt episod il stie toata lumea… in centru stau la colt la CCIAT sau la Farmacie sa prinda biciclistii rai (astia nu au bolizi, poate nu fac partea din lumea buna).

        Ma intreb, concluzionand pe baza celor doua episoade, daca asta e rea intentie sau coincidenta? Cei saraci amendati… cei puternici pasuiti ca au pile?

        In rest spor la lucru si sa aplicati sanctiuni conform legislatiei in vigoare. Litera legii necesita cunoastere, spiritul legii necesita experienta si intelepciune.

        PS: I-am mai interpelat odata cand un anume consilier a parcat direct pe trecere la fostul sediu PD si cand au vazut cine a personajul au facut cale intoarsa. Lege doar pentru prostime?

        Cu deosebit respect,
        Un cetatean supus legii si cu toate taxele platite la zi.

      • Vali says:

        Majoritatea sunt oligofreni!

      • Anonim says:

        Îmi aduc aminte… Cînd e problema in trafic – nu e de competența lor, cînd îs parcați neregulamentar și trec cu vederea – nu e zona lor, ei patrulează altundeva și erau “în trecere” (dar obligația să ia măsuri cînd observă că se încalcă legea nu li se aplică)… Cînd sun că m-a blocat un meltean în parcare – mi se zice că eu iau amendă dacă individul pleacă până ajung ei să constate ( pai eu ce să fac – să sar la ăla pe capotă?)… Dacă dau numele mă caută prietenii lui ăla, dacă nu dau nume nu se ia în considerare reclamația că e anonimă!
        Toți boschetarii s-au angajat la gardieni publici iar cînd s-au transformat în poliția locală nu i-a mai testat nimeni iar ăsta este rezultatul!

  11. Carol says:

    Pai la ce retardati angajati au nu e de mirare. In Ro tot cretinul cu 10 clase isi poate bate joc de cine vrea muschii lui.
    Afara cu idiotul! Si scuze publice!

  12. Dan says:

    Nu contrazic pe nimeni si nu comentez cele întâmplate dar de ce sunt jigniți oameni care nu au legătură cu agentul in cauza. În cadrul poliției locale sunt si oameni de calitate respecți și si buni profesionisti . Jignit prind comentariile noastre o întreagă instituție suntem mai buni ca agentul in cauza?

  13. Baluba says:

    “Fotoreporterul Constantin Duma a fost făcut nesimțit și a fost amenințat cu amendă, pentru că a îndrăznit să se uite la organul de la Poliția Locală” – da, este atentat la pudoare, nu e voie sa surprinzi nici Politia Locala in astfel de ipostaze intime.

  14. Alin says:

    Daca domnul Duma nu dorea sa fie jignit, trebuia sa poarte masca si manusi in magazin si sa-si vada de treaba lui cand politia locala il sanctiona pe un alt cetatean. Din punctul de vedere a domnului Dima e o mare jignire, dar sa nu uitam ca politistii au de a face cu o categorie de cetateni din Romania pentru care doar atitudinea asta functioneaza. (cei care stau mult la soare 🙂 ). Pana una alta, trebuie sa respectam legea.

    • George says:

      Pai nici nu intrase in magazin. In al doilea rand, e interzis sa te uiti? Inteleg sa se fi simsit ofensat PL-ul daca era pe o creanaga, in cusca la ZOO. Dar asa?

    • David says:

      Dupa dvs, daca nu port masca, oricine are dreptul sa ma jigneasca, umileasca, batjocoreasca? Cum puteti spune asa ceva? Nu pot sa cred! Pe principiul: ”ce dai aia primesti”, probabil si voi ati primit doar asa ceva, imi pare rau pt. voi, dar sa stiti ca exista si oameni cumsecade si repectuosi, sper ca mai multi decat ceilalti!

    • Dora says:

      Atitudine din asta sa adopte cu familiile lor acasa, nu cu cetatenii in slujba carora se afla si din banii carora sunt platiti!Ca nu se trage de sireturi un retardat din asta cu oameni educati si cu bun simt si cu niste studii eventual.

    • Vivi says:

      tu ai citit articolul, militiene? hai mars, da?

    • Ovidiu says:

      Corect, sa respectam legea si sa ii repsectam si pe cei din jurul nostru in acelasi timp.Politistul nu are absolut nici o scuza pentru felul in care s-a comportat.

    • SouldjaBoy says:

      Aline primirăți mesaje pe grupul de uațap sa urmariti activitatea onlain si sa bagaț comentarii la heitări?

  15. Dani says:

    Poate ca domnul polițist este foarte supărat ca nu mai primește ordine de la Dl Robu și nu mai are cui sa ii pupe miina

  16. ioana says:

    Cum e posibil asa ceva???
    Asta e comportament de tortionar de Jilava!!!
    Desfacut contractul de munca si interzis accesul in orice structura a Politiei, oriunde in Romania! Nu e admisibil asa ceva.

    Am luat totdeauna apararea politiei in fata cocalarilor, maimutelor si ghiolbanilor care nu recunosc nici o forma de autoritate si nu se supun decat batei, dar aici dl politist e un ABUZATOR JEGOS! Prin urmare, trebuie sanctionat drastic! Asa nu merge!

    • Ionel says:

      Localii îs în subordinea primăriei nu a MAI! Îl poate da afară dar se va putea reangaja in poliția locală în altă localitate și apoi transfera repede înapoi…

  17. Emanuel says:

    Vrem sa se faca public numele politistului.

  18. WEST says:

    SOLICITAM DE URGENTA REEVALUAREA PSIHOLOGICA LA O CLINICA PRIVATA A LUCRATORILOR DIN POLITIA LOCALA TIMIS SI NU NUMAI !

    • Magelan says:

      De acord 100 la sută , foarte repede si pusi la testarea coeficientului de inteligenta , cine nu trece o valoare modice , afara repede si fara pensie . Să i a lectii de comportament în public și de educatie , foarte mulți sînt deficitare la,acest capitol , si într-adevăr nu trebuie generelalizat , trebuie sa credem ca sint si oameni seriosi si de caracter, dar atît timp cît nu i au atitudine împotriva celor care sar calul , se identifică cu ei,respectivul grobian avramescu dat urgent afara,la,cît este de capabil,va găsi ușor de munca in domeniul privat,eu ii doresc succes in noua cariera.

  19. andreivladpopa says:

    S-au smecherit sclavii lui orbu, zdrentele care pazeau pasaje si vanau biciclistii rai?
    Daca ma-ta e cur-va si tac-tu comunist, fa-te bilitian, hai, fa-te bilitian!
    Multa muRe pentru bilitia romana!

  20. Rusine says:

    Se pare ca organele statului chiar fac ce le taie capul. Asta e un mic exemplu. Nu trebuie sa implice neaparat insulte, dar ne iau de oameni neputinciosi. Sa nu uite ca revolutia aici a inceput si ca oamenii nu tolereaza iesirile lor pe banii platiti de contribuabili. Astfel de specimene nu au ce cauta decat la sapat cu tarnacopul. Cum zicea cineva mai jos, se impune testarea lor. Din punctul meu de vedere, poate sa le testeze oricine. Dar daca omul ala se dovedeste ca are probleme grave, sa fie tras la raspundere si cel care l-a testat.
    Chiar vreau sa vad ce ii face seful lui ce si-a dat in judecata statul sa ii mareasca pensia…

  21. vasile says:

    Cind se organizează concurs pentru postul de șef la poliția sau miliția sau cum se cheamă instituția, în ce an , ca de vreo 10 șef este cineva împuternicit, ocupa pozitia de șef fără a participa la vreo concurs , poate in mandatul viitorului primar , ca in mandatul actualului nici vorba , poate viitorul primar va face putina ordine si curățenie, asa , putin , în punctele esențiale.

  22. Tot eu says:

    Politia locala din pacate 80 % nu au treaba cu functia…
    Eu sambata am fost martor cand un tanar a facut sesizare pentru strada oedip unde locuiesc si au venit cu o masina de interventie sa verifice, strada e plina de gropi ,dar culmea stiti ce i-a spus? Astea is gropi cand dai cu masina in iele iti faci praf directia si au zis ca altele is gropi nu alea , dar oare dupa ce calculeaza ei ce dimensiune trebuie sa aiba o groapa?
    Dupa ce baiatul le zicea sa mearga si pe alta strada i-au mai zis ca asa e tot orasul ce are daca e o groapa in plus sau in minus , din punctul meu de vedere sunt platiti degeaba, o sa ajungem sa fie omul si politia la fiecare persoana . Sa va fie rusine politia locala!!!!!

    • Nagy Zoltan says:

      @ToT_Eu: Si ce dracu voiai sa faca politia locala la o groapa? Complet de inteles reactia lor. Strada e plina de gropi. Asa si? Politia nu e “Drumuri si poduri”. Doar nu voiai sa betoneze ei??

  23. cetatean says:

    O ijuratura in plus sau minus ce mai conteaza!? Lasati-l in pace pe domnul politist o sa isi capata ce merita de la altii asa doar isi de lucru cu autoritatile.

  24. Pipo says:

    Politia locala a luat locul militiei ceausiste. Urmaritiei in zona Iosefin, in piata si pe strada.

  25. Dan says:

    Si nu e singurul .sunt destul de multi politisti scoliti.politia locala un moft de primar.ar trebui desfintati!

  26. Bila says:

    Terminati odata pentru totdeauna politia locala sunt doar paznici nimic mai mult.

  27. Gurguianu says:

    Ohooo…domnu presar,acum e politist sau politist local?Ca voi presa le-ati dat nas.Voi i-ati numit ,,politisti,, cand ei au in comun cu Politia Romana…nimic..Voi presa i-ati ridicat in slavi ,e aici pe tion…zilnic aparea cate un articol in care ,,politia locala,, face si drege.Acum culegeti roadele a ceea ce ati semanat…
    Plus ca voi presa aveti impresia ca sunteti undeva deasupra muritorilor de rand..puteti improsca cu rahat pe oricine nu va place,sau pe cine sunteti asmutiti…lasa ca va meritati invectivele…

  28. Alin says:

    nu stiu , circul foarte mult in aceasta perioada ,am fost foarte des in toate magazinele in aceasta perioada si am dat doar peste politisti (comunitari sau altele) ,militari ,jandarmi foarte respectosi ,profesionisti .in sfarsit sunt super multumit de cum isi face treaba MAI si MAE. Daca nu faci tu nimic si respecti legea si pe cei din jur sunt convins ca nu iti are nimeni treaba ,dar daca ai apucaturi necontrolate sau ai tu impresia ca meriti mai mult respect s ar putea sa patesti ca domnul de mai sus .Cu tot respectul va rog ,mergeti si platiti amenda pentru ca statul sa poata beneficia si de aceste ajutoare suplimentare venite din partea populatiei . :))

    • xxxxx says:

      te-ai manjit si tu pe degete si la gura :)))
      cu ceva maro , nu este ciocolata 🙂

    • Cetățean says:

      Vezi că ești prost? Nici măcar nu ai văzut că nu a luat amendă ci doar avertisment! Plus omul nu a greșit cu nimic…nu l-a interpelat pe milițian ( sau ca să pricepi și tu “nu i-a spus nimic, doar s-a uitat la el)!

  29. xxxxx says:

    politia locala 🙂
    le-au crescut inca o pereche de OO
    acum sant in subordinea politiei si se cred politisti :)))
    un fals in acte 🙂
    de genul , rahat cu ochi dat cu parfum

  30. Gogu says:

    Asa au invatat de la liderul suprem Kim jong Robu, sa dea amenzi si sa fie nesimtiti. Singura atributie a PLT este sa pupe pe Robu si sa dea amenzi. Respectul pe cetatenii orasului este ZERO.

  31. Misu68 says:

    Salutare
    Fratiolr dupa ce trece aceasta pandemie aceasta politie locala NESIMTITA NEPROFESIONISTA ,plina de olteni handicapati ar trebui serios restructurata deoarece cam toti catatenii orasului sunt nemultumiti de activitatea lor si intre ei marea majoritate sunt semianalfabeti deoarece nu inteleg ca ei sunt in SLUJBA CETATEANULUI nu invers ..
    Un cetatean al acestui oras care de nenumarate ori am solicitat interventia lor si de fiecare data intreba ,,de ce ,pentru ce sa….
    Stima

    • Tomi says:

      Da tu esti perfect pentru funcția de polițist local vad ca ai un respect deosebit pentru romani asta daca înțelegi ce vreau sa ti spun

  32. Contribuabilul says:

    Minim 8 milioane de euro/an sifoneaza politia locala din bani publici… De acesti bani se puteau construii în fiecare an parcări, scoli, creșe, grădinițe, locuințe sociale… Etc. Trebuie desființată urgent politia locala care sifoneaza banul public, mulțumim domnului primar care ne a făcut cele mai mari impozite din tara, iar banii din impozite un loc sa i folosească ptr dezvoltare el a mărit salariile politiei locale, șoferul lui angajat l politia locala ca șofer are 11.000 lei… Bătaie de joc pe bani publici aceasta Politie Local… Desființată urgent, banii sunt ai noștri și doresc din acești bani sa se construiască parcări, scoli, locuințe sociale… Etc

  33. Alunelu says:

    Da si nu. Militia locala, fosti gardieni publici…ăia de păzesc florile sa ny le bată soarele. Am spus tot. Cât despre Duma…alt specimen. Un frustrat care s-a întâlnit cu alt frustrat. Şi de aici relatarea romanțată…să prindă la prostime. Dacă nu se victimiza, nu mai ştia nimeni de el…biet jurnalist sau fotoreporter de pe cocioc. Noi sa fim sanatosi…la cap 🙂

    • Athos says:

      Alunelu, ești cumva milițian sau frustrat? Se pare că și una, și alta. Spre deosebire de specimene ca tine, Duma a luat atitudine față de purtarea grosolană a milițianului față de un bătrân, pe când tu verși zoaie. Ești cumva de la USR sau PNL, că numai ăștia se gândesc cum să eutanasieze bătrânii. Partea proastă pentru cei ca tine e că tu nu vei apuca nici 50, fiindcă se va reduce vârsta de eutanasiere…

  34. Vasile soferul says:

    Astea sunt consecintele maretei viziuni pe care o are mega/ultra corectul primul narcisist al urbei. A semnat vant, o sa culeaga furtuna…

  35. Samy says:

    Vrem o poza cu politistul mitocan!

  36. ghunter says:

    Boacterul e un gunoi dar batranelul de ce nu purta masca?
    eu nu ai inteleg doar pentru simplu fapt ca sunt batranii isi permit sa incalce legea bunului simt
    poti sa fii oricine de ce kkt imi pui mie viata in pericol plimbandute ca voda in loboda?
    trebuia sa it-i dea o amenda de sa iti zboare basca

  37. Daniela says:

    Fără să jigniți si sa fiti răutăciosi, nu va puteti exprima opinia?
    Sincer oameni buni trebuie intotdeuna sa răspundeți pe dos la presiuni?
    Chiar asa am ajuns ca si popor sa jignim si sa balacarim cu atata răutate semenii noștri? Indiferent de ce ar fi facut si cum sa comportat acest individ, totusi cred ca putem sa ne expunem un punct de vedere civilizat si sa dam dovada de oameni cu cei 7 ani de acasa.
    Nu stiu de ce atata ura si răutate cand cred ca asta nu face cinste nimănui

    • Daniel says:

      Injuratura e cel mai romanesc lucru posibil, am mai incredere intr-un om care injura decat intr-unul care vorbeste mieros si frumos. Injuratura te descarca de stres, injuratura (pe langa umor) a fost cea care ne-a trecut de vremuri tulburi. P6&%*&%*%^

  38. Xo says:

    Obligativitatea purtarii de masti prin HCL in Timisoara NU este legala, initiatorul acestui HCL Nicu’ Robu comite un grav Abuz in Servici, atat timp cat avem starea de urgenta in vigoare absolut nici o alta masura nu poate fi adoptata peste Ordonantele Militare lucru confirmat chiar de precfectul Jud. Timis

    In concluzie Nicu’ Robu a comis un grav Abuz in Serviciu prin acest HCL fara nici un temei legal
    Abuzul in Serviciu este o infractiune deosebit de grava care se pedepseste conform legilor in vigoare, mai departe consilierii locali care au votat acest HCL au comis deasemenea un abuz fiind complici la abuz in serviciu iar asa numitii politisti locali-comunitari care au aplicat amenzi in baza acestui HCL deasemenea sunt complici la abuz in serviciu

    Acum de la primul ministru sau de la ministrul de interne numa astept la nici o reactie inpotriva lui Robu dat fiind faptul ca sunt in acelas partid deasemenea nici de la PSD nu ma astept la nici o reactie deoarece este bine cunoscut faptul ca PSD si PNL cel putin la nivel local sunt “mana-in-mana” iar Robu a ajuns primar cu ajutorul PSD Timis

    Dar de la USR Timisoara in mod special de la d-nul Dominic Fritz ma astept la o reactie, inca astept …
    Sper ca cel putin USR nu este de acord cu abuzurile in serviciu, sper ca cel putin USR nu este de acord cu dictatura comunista practicata de actuala conducere a primariei Timisoara

    PS.
    Intrebare : A sesizat cineva instanta cu privire la acest HCL ?

    • Costel says:

      Nu este HCL, ci o hotarare a Comitetului pentru Situatii de Urgenta. Asa deci si in concluzie, este o hotarare luata de robu si oamenii numiti de el in acest comitet, si nu de consilierii locali, (teoretic) alesi de populatie.

  39. Gigi says:

    La Cluj agentii de la politia locala au asupra lor camere video care inregistreaza discutiile din teren. De ce nu se achizitioneaza si la Timisoara daca se doreste politie civilizata?

  40. ReviTM says:

    In primul rand d-nul Constantin Duma nu va lasati umilit de acesti paznici, faceti contestatie, si actionatii in instanta, ve-ti castiga 100% nu exista baza legala, in Romania nu este obligatorie purtarea mastii, iar pentru comportamentul si limbajul suburban nu exista justificare cere-ti daune morale si plimbatii prin tribunal pana le trec figurile de interlopi

    2. Cum se justifica existenta acestei institutii denumite pompos “politie locala” ??!!! in fiecare an sunt cheltuite zeci de milioane de Euro pentru a utila si a plati salariile exorbitante a-le acestor paznici denumiti pompos “politisti locali”
    masini, uniforme , pistoale, mai nou primarul Nicolae Roibu le-a cumparat si o salupa-vaporeto (sa prinda piratii pe Bega), etc. etc. plus salarii, salariile pornesc de la 4.000 ron la agenti si depasesc 30.000 ron la sefi si directori

    Toate cheltuielile aferente politiei locale sunt facut din banii de la bugetul local Timisoara respectiv banii nostri din taxe si impozite , in alta ordine de idei platim peste 12 milioane de Euro in fiecare an pentru finantarea politie locale ca sa …?!!! ca sa ce ?! sau pentru ce ?!! ahhh ca sa poate primarul sa ne fure , ca sa poata fi justificate tot felul de achizitii dubioase cu firme de partid gen trotinete pentru “locala”, masini, pixuri etc.etc., ca sa poata fi angajati tot felul de neandartali veniti de la coada vacii , ca sa poata fi angajati toti pensionarii din politia nationala in posturi de sefi la “locala” etc. etc.

    Facem o Petitie pentru desfintarea politiei locale ?, ca idee de campanie ca tot vin alegerile # Desfintarea politiei locale

  41. Grigorie Eleonora says:

    Eu am fost oprită de un polițist local in Zona gării de nord TM și mi s-a adresat: mamaie câți ani ani? Eu am zis 63, sau credeți că am mai mult de 65?, era in jurul orei 19 când am sosit cu trenul de la Reșița, cu toate in regulă, declarație, mască, mănuși. Tot eu zic: nu mai bine mi-ai fi cerut buletinul sa va convingeti ce varsta am, în mod profesional, fără astfel de abordări mitocanesti, ca doar poartă uniforma statului! M-am simțit jignită!

  42. Radu says:

    Aici se ajunge cand o institutie ajunge unealta unui politician vremelnic. Seful acestei institutii, un pensionar MAI, conduce aceasta institutie cu titlul de INTERMIAR de mai bine de SASE ani! De ce oare? Sa nu uite cine il tine acolo? Nu se gaseste cineva capabil sa candideze pentru aceasta pozitie?
    Oricine poate observa cum se executa instantaneu oridinele papusarului de pe Loga, cum se asigura cu efective sporite insotirea discreta a papusarului in plimbarile acestuia prin centrul Timisoarei,.
    Cat despre A-VRA-MES-CU … e doar un pion marunt, pus intr-o functie pentru care n-are nici o pregatire si pentru care nu-l recomanda nimic, un instabil psihic care a primit mai multa autoritate decat ar fi visat vrodata.

  43. napoleon says:

    Pe buna dreptate cetățenii au dreptul sa fie indignati de comportamentul inacceptabil al acestui individ angajat la stat si plătit din impozitele si accizelor plătite zilnic de populație, fără îndoială că asemenea indivizi identici în comportament sînt foarte mulți în structurile zise , de forță , ale statului , din punctul meu de vedere impropriu denumite de forță , de ce ca au permis proliferarea de 30 de ani a structurilor infracționale la,toate nivelurile societății, dar asta este o altă discuție, nu este suficient sa ne indignam si sa comentam la articole de genul celui mai de sus,trebuie sa iesim la vot si sa votăm în cunoștiințe de cauza , aceasta structura este sub aripa primarului si acesta este direct răspunzător d eroare acțiunile lor,chiar dacă acum sînt sub o altă conducere temporar,lamentindu ne prin comentarii nu facem nicio schimbare,si accepind aceste comportamente înafară de orice reguli de buna cuviință sîntem la fel de vinovati ca si funcționarul în cauză , trebuie sa organizațiile civice si cele neguvernamentale sa isi spuna cuvîntul în aceasta problema ,a comportamentului acestor organe în relația cu cetățeanul, toate revelațiile de la reguli trebuie aduse în fața opiniei publice în presă , online etc iar selecția acestor grobieni atunci cind sint angajati trebuie facuta mult mai selectiv, mai drastic,oare avem cine sa o faca , avem oare structurile necesare?

    • Cetățean says:

      Frumos era să apară purtătorul de cuvânt al poliției locale și să își ceară scuze, să anunțe anchetarea agentului sau după că demisia șefului… Ideal era dacă apărea primarul și își asuma responsabilitatea și își prezenta demisia!

  44. Rani says:

    Sper sa se ia masuri in acest caz! Nenorocitul naibii! Cum isi permite sa se comporte in halul asta?

  45. Dima says:

    Da-i organului putere deplina ca pe vremea lui Ceausescu si se va comporta la fel de abuziv cu cetatenii cum au facut-o militienii si securistii pe vremuri. Nimic nu s-a schimbat.

  46. Dan says:

    Daca totul se opreste in a da asta la ziar e degeaba. Sa faca plangere oficiala la sefii aluia.

  47. dorin says:

    “Domnul”? ala e un animal, nu e domn. Il scuip in fata! Isi face de rusine colegii, ce-i drept destul de putini, majoritatea asa se poarta.

  48. cristina says:

    Media care minte si care nu ii pasa de populatia obisnuita cand e amendata , deodata e foarte suparata cand unul de-ai lor e amendat . Ati renuntat la umanitate pentru un pumn de bani .

  49. Gigi says:

    Nu cred ca boahtaru a facut-o de capul lui. Cine stie pe ce sef comunist reactivat a suparat Duma cu pozele lui de la revolutie si le-a dat ordin la bastonari sa-l sicaneze. E vremea lor, a organelor ce se pensioneaza la 40 de ani cu 1000EUR in timp ce Duma o sa stea cu aparatul de gat pana la 70 de ani. Io zic sa multumeasca cerului ca nu l-au calcat in picioare si n-au spart ficatii in el cu bastoanele. Atat de pervers n-au gandit nici comunistii cu securistii lor cu tot, aia erau putini, astia au largit hora sa beneficieze toate institutiile de forta si justitie si armata. Fiind mai multi vor fi si mai greu de invins de o masa amorfa fara lideri iar restul e facut de o educatie in colaps ce scoate doar analfabeti functional.

  50. Alex says:

    ‘Politist’ local?! E ca si cum ai spune MINGE de biliard… Se vede ca nu au scoala de aia sunt asa nesimtiti. Se cred si politisti… Nu ar trebui sa mai acceptam gradina asta zoologica. O organizatie privata cu aere de institutie.

  51. Markus says:

    Acest specimen de milițian local se încadrează la top 72 de animale periculoase ale planetei.

  52. Cele mai noi știri

    Eveniment

    Dosar penal pentru o înmormântare cu manele în cimitirul din Chișoda

    Turism

    FOTO. Călătorie în pandemie prin Banatul Montan. La limita Munților Aninei cu Munții Locvei

    Ştiri din Timiș

    Terase și magazine deschise până la 21 în Timișoara și alte localități. Hotărârea CJSU

    Sănătate

    Primele doze de vaccin Johnson&Johnson ajung în România săptămâna viitoare

    Sănătate

    Coronavirus, Timiș: patru decese și peste 160 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

    Ştiri din Timiș

    Regulament nou pentru animalele de companie din Timișoara. Nu mai trebuie acordul vecinilor, e voie și cu STPT

    Ştiri din Timiș

    Timișoara poate trece oficial la restricții mai permisive. Rata de infectare: 5,45

    Sănătate

    Coronavirus, România: S-a depășit pragul de un milion de infectări de la începutul pandemiei

    Ştiri din Timiș

    Timișoara, printre orașele cu cele mai bune oportunități de angajare. Cele mai recente anunțuri din campania Tion

    Ştiri din Timiș

    Mii de salcâmi plantați în comuna Dudeștii Noi. A ajutat și președintele CJ Timiș

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici