Poliția Locală a dat peste 20.000 de amenzi anul acesta la Timișoara, dar nici jumătate dintre ele nu au fost plătite. Cele mai multe sancțiuni le-au primit șoferii care nu au respectat legislația rutieră, care ar trebui să contribuie la bugetul local cu aproape 2 milioane de lei.
Dezbatere publică la Primăria Timișoara, săptămâna viitoare. Se discută proiectul de hotărâre privind aprobarea procedurilor și criteriilor de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducători ai instituțiilor publice de interes local, respectiv ai serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului local. Reprezentanții PMT spun că procedurile nu există decât pentru câteva instituții.
Problema abandonului de deșeuri pe domeniul public rămâne în atenția polițiștilor locali. Miercuri, un bărbat a fost surprins în zona Complexului Studențesc în timp ce arunca mai mulți saci cu deșeuri. Individul s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei și a fost pus să-și ridice gunoaiele și să le predea unui operator autorizat în cel mult 24 de ore.

România

Nicușor Dan a semnat decretul pentru noul premier. Marea miză: voturile din Parlament
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Acesta trebuie să prezinte programul de guvernare și lista Cabinetului, apoi să obțină 233 de voturi în Parlament pentru învestire. PNL, USR și UDMR au în prezent 170 de voturi, iar PSD urmează să decidă dacă va susține noul Guvern.

Capitală Culturală

Timișoara intră „Sub Bagheta lui Merlin”. Opt zile de povești, magie și teatru de animație
Timișoara se transformă, la final de septembrie, într-un mare spațiu al poveștilor și imaginației. Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin” revine cu ediția a XI-a, între 27 septembrie și 4 octombrie, cu spectacole pentru copii, adolescenți, familii și adulți, invitați din șase țări și numeroase evenimente conexe.

România

Tot mai mulți români spun că o duc mai rău: banii și prețurile, principalele probleme
Aproape o treime dintre români spun că nivelul lor de trai a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară a devenit principalul obstacol pentru o viață mai bună. Indicele Percepției Bunăstării Românilor a coborât la 6,2 puncte din 10, de la 6,4 în 2025, cea mai mare scădere fiind înregistrată în ceea ce privește satisfacția față de veniturile personale. Aproximativ 60% dintre respondenți indică veniturile mici și prețurile sau taxele ridicate drept principalele probleme. 2

Ştiri din Timiș

VIDEO. Șofer STPT, și la volan, și pe TikTok. Va fi trimis în comisie
Un șofer STPT s-a filmat la volan în timp ce conducea și a publicat imaginile pe TikTok. Cu o mână filma, iar cu cealaltă gesticula pe muzică. Conducerea societății l-a identificat și îl trimite în comisia de disciplină. 1

Ştiri din Timiș

Cele mai bune conturi online cu overdraft în România
Dacă vrei un cont online cu overdraft în România, cele mai relevante opțiuni verificate în 2026 sunt BCR George, Banca Transilvania, ING și Raiffeisen. Diferența importantă este gradul de digitalizare: BCR și BT permit contractarea overdraftului 100% online din aplicație, ING oferă flux complet online clienților existenți, iar Raiffeisen indică în prezent contractarea în agenție.

Sănătate

„Nu sunt simple semne inofensive ale bătrâneții”. Peste 12.000 de cazuri noi de Alzheimer, raportate în România într-un singur an
Peste 12.000 de cazuri noi de boală Alzheimer au fost raportate în România în 2025, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), numărul fiind de două ori mai mare decât în urmă cu 11 ani. De Ziua Internațională de Luptă Împotriva Bolii Alzheimer, marcată astăzi, 21 septembrie, INSP atrage atenția asupra importanței diagnosticării timpurii, în condițiile în care numeroase cazuri rămân nediagnosticate sau sunt depistate în stadii avansate.

Eveniment

Șofer cu alcoolemie ridicată, urmărit de polițiști pe o șosea din Timiș după ce nu a oprit la semnal
A ignorat semnalul polițiștilor și a continuat să conducă, deși ar fi consumat alcool. Este cazul unui bărbat de 52 de ani, oprit după o scurtă urmărire pe un drum din Grabaț. Testarea cu etilotestul a indicat 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Eveniment

Accident pe un drum din Timiș. Două mașini s-au ciocnit, iar o femeie a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs, între Variaș și Gelu, după ce două autoturisme s-au ciocnit. O femeie de 51 de ani, implicată în accident, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici