Amenzi date de polițiștii locali, în weekend, pentru cei care au deranjat timișorenii cu muzica tare. Oamenii legii au sancționat atât societăți comerciale cât și persoane fizice pentru că au deranjat ordinea publică la sfârșit de săptămână. Printre cei sancționați se numără și un tânăr care făcea drifturi la miezul nopții.
Întâlnire specială pentru copiii de la o grădiniță din zona Căii Girocului din Timișoara. Cei mici au avut ocazia să stea de vorbă cu câțiva polițiști locali care i-au vizitat pentru a le povesti ce înseamnă să fii om al legii. Întâlnirea a fost un succes, iar agenții au plecat cu promisiunea că vor reveni.
România
Președintele Nicușor Dan a transmis marți seară concluziile consultărilor desfășurate la Palatul Cotroceni cu partidele și grupurile parlamentare, anunțând că principala variantă aflată în discuție este formarea unui guvern politic minoritar susținut printr-un acord parlamentar.
Eveniment
UPDATE. Doi bărbați au fost răniți după ce au ieșit cu mașina de pe drum, între Iohanisfeld și Foeni
Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui accident petrecut marți seara între localitățile Iohanisfeld și Foeni. UPDATE. Mașina a ajuns într-un canal de colectare a apei
Mapamond
Vaticanul a reafirmat marți regula potrivit căreia doar preoții și diaconii pot ține predici în timpul liturghiilor catolice, respingând o solicitare a episcopilor germani care cereau extinderea acestei practici și pentru femei sau alți credincioși laici, relatează Reuters, conform Agerpres.
România
Conducerea PNL s-a reunit marți seară într-o ședință a Biroului Politic Național. Liderii partidului discută declanșarea procedurilor de excludere a liberalilor care l-au susținut pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, în ciuda poziției oficiale a formațiunii. UPDATE. Conduceri dizolvate în mai multe organizații PNL. Noi lideri la Brașov, Ilfov și Argeș
Mapamond
Parlamentul European (PE) a făcut un pas important către introducerea euro digital, după ce Comisia pentru afaceri economice și monetare a aprobat poziția legislativului privind noua formă electronică a monedei europene.
1
Ştiri din Timiș
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a inițiat demersuri pentru introducerea ocupației de „livrator de hrană” în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), considerând că această activitate trebuie diferențiată de cea de curier și reglementată prin norme specifice.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește construirea unei noi săli multifuncționale la Colegiul Național Bănățean, destinată celor aproape 2.500 de elevi. Investiția, estimată la 24 de milioane de lei, fără TVA, va include sală de sport, vestiare, spații medicale și pentru evenimente.
Ştiri din Timiș
Două firme au depus oferte în cadrul licitației relansate de Consiliul Județean Timiș pentru achiziția de biciclete clasice, biciclete electrice și o bicicletă electrică cargo, investiție inclusă într-un proiect european destinat dezvoltării mobilității sustenabile și promovării ciclismului în Banat.