tion.ro Web analytics

Federaţia Română de Fotbal a decis sâmbătă seara să ia poziţie în problema licenţierii cluburilor de fotbal. O poziţie cel puţin interesantă. Organismul FRF de la care se aştepta salvarea (sau nu) celor de la Poli, Comitetul Executiv, nu-şi asumă în niciun fel luarea unei decizii în ceea ce priveşte procedura de licenţiere!

Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal are în aceste zile tot mai mult de lucru. Iar numele Poli Timişoara e din plin prezent între documentele LPF. Prima soluţie dată a fost în cazul Laszlo Sepsi. Fundaşul poliştilor a cerut şi primit de la Ligă o hârtie oficială care stabileşte obligaţiile angajatorului de a-i plăti drepturile salariale restante.

Unul dintre motivele pentru care Politehnica Timişoara nu a primit licenţa din partea FRF a fost legat şi de datoriile clubului la bugetul de stat. Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, crede că echipa a fost supusă unui „tratament discreţionar” din moment ce pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Poli figurează cu o datorie de... 2.700 de lei.

Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi-a manifestat intenţia de a se întâlni joi, la Timişoara, cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior de pe Bega, întâlnirea urmând să aibă loc la Casa Politehnicii.

Subiectul retrogradării lui FC Politehnica Timişoara devine viral în domeniul politic! După ce Corneliu Vadim Tudor şi Cristian Buşoi au lansat interpelări pe această temă în Parlamentul European, după ce primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a fost în audienţă la preşedintele FRF, Mircea Sandu, iată că şi Comisia de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Senatului României a devenit interesată de problema clubului Poli.

Eveniment

Șoferii de transport public și marfă, în atenția polițiștilor din Timiș timp de o săptămână
O săptămână de controale intense îi așteaptă pe șoferii de autobuze și camioane, în perioada 9-15 februarie, când Poliția Rutieră verifică respectarea regulilor de circulație la nivel național.

Ştiri din Timiș

Educația antreprenorială ar trebui să fie o prioritate pentru universitățile românești, spune rectorul UVT
Educația antreprenorială nu mai poate fi tratată doar ca un curs opțional pentru studii economice, ci trebuie integrată ca o competență transversală esențială pentru toate domeniile universitare, susține profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Afirmațiile sunt bazate pe analiza raportului Comisiei Europene „Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education” (2025), realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”.

Ştiri din Timiș

Multiplexity, etapa II. După ani de zile, primăria cere fonduri europene și pentru transformarea fostului depou
Primăria Timișoara cere 14 milioane de euro din Programul Regional Vest 2021–2027 pentru etapa a doua a proiectului MultipleXity. Fondurile ar urma să acopere parțial transformarea fostului depou de tramvaie de pe bd. Take Ionescu într-un centru cultural regional.

Eveniment

Incendiu pe șantierul Centrului de Mari Arși din Timișoara, la o zi după ce a fost anunțată finalizarea lucrărilor
La o zi după ce Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat că este gata clădirea Centrului de Mari Arși din Timișoara, pe șantier a avut loc un incendiu.

Ştiri sportive

Anul șahului românesc începe la Timișoara: campionate naționale cu miză mondială
Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 debutează în forță la Timișoara. Orașul va găzdui unele dintre cele mai importante Campionate Naționale Individuale din calendarul șahului românesc, dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de performanță.

Lugoj

FOTO. Spitalul viitorului, la Lugoj: arhitectură medicală care leagă orașul de natură
Municipiul Lugoj se pregătește pentru una dintre cele mai importante investiții publice din ultimele decenii. Este vorba despre construcția unui spital complet nou, proiectat conform celor mai recente tendințe internaționale în arhitectura medicală.

Ştiri din Timiș

Ce activitate au parlamentarii de Timiș? Episodul III – Cătălin Drulă
Tion realizează o serie în care analizează activitatea parlamentarilor de Timiș. După ce în primele două episoade am prezentat activitatea a doi parlamentari USR – senatorul Sorin Șipoș și deputatul Vlad Șendroiu – în al treilea abordăm activitatea parlamentară a ultimului parlamentar din același partid, care a fost votat în Timiș – Cătălin Drulă. 2

Turism

Vacanță la munte în Banatul Montan: pârtiile sunt deschise, condițiile bune pentru schi și snowboard
Comunitatea Banatul Montan îi invită pe părinți și copii să profite de vacanță și să aleagă muntele pentru relaxare și distracție în aer liber.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici