Handbal. Prim-divizionara de handbal CSU Poli are în
penultima etapă a sezonului, o misiune imposibilă
pe terenul lui HCM Constanţa, virtuala campioană
Bucureştiul se află în umbra echipelor din
ţară, în topul mondial al cluburilor. CFR
rămâne cea mai bine clasată echipă din
România, aflându-se pe locul 103.
Handbaliştii alb-violeţi şi-au amintit
şi de gustul victoriilor, după ce au trecut clar,
29-24 (13-11) de Universitatea Transilvania Cluj.
Bănăţenii s-au chinuit cu un adversar ce
părea la îndemână, Farul
Constanţa. Au deschis scorul după un 11
contestat, prin Bucur, au fost egalaţi în
prelungirile primei reprize, au avut noroc cu un autogol,
pentru a prelua din nou iniţiativa, au fost
egalaţi din nou, dar acelaşi Gigel Bucur a avut
ultimul cuvânt, 3-2, cu toate că suporterii
au mai trecut prin emoţii şi în minutul 91,
când Farul a marcat... din ofsaid.
Utile
Marți, 7 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții
Turism
Relația dintre turiști și proprietarii unităților de cazare din România devine tot mai dificilă, pe fondul nerespectării regulilor de bază privind cazarea. Un sondaj realizat de Travelminit în rândul hotelierilor arată că, în sezonul estival, cele mai frecvente probleme sunt legate de orele de check-in și check-out, numărul real de persoane cazate și deteriorarea și furtul bunurilor din camere.
1
Capitală Culturală
Orgă, voci tinere și poezie! În cadrul festivalului Orgile Cetății, studenții Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest vor susține un recital de muzică sacră și poezie românească. Evenimentul se va desfășura în răcoarea uneia dintre cele mai frumoase biserici din Timișoara, iar accesul publicului va fi liber.
Eveniment
Luni după-masa pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un utilaj, la o pompă de șapă, în Timișoara, pe str. Ion Vidu.
Ştiri din Timiș
România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată a neparticipării copiilor la educația preșcolară din Uniunea Europeană, iar Timișul se numără printre județele în care organizația Salvați Copiii România desfășoară, și în această vară, programe dedicate copiilor din comunități vulnerabile.
Ştiri din Timiș
JAZZx 2026, desfășurat timp de cinci zile la Timișoara, a reconfirmat statutul său de unul dintre cele mai importante proiecte culturale ale orașului, reunind muzică, educație și comunitate.