Dacă doriţi bilete pentru meciul cu Dinamo Zagreb sunteţi aşteptaţi la casieriile FC Timişoara. Acestea sunt disponibile numai la casieriile stadionului „Dan Păltinişanu”, între orele 9 şi 19, sub formă de pachet de bilete pentru meciurile de pe teren propriu, din grupa A a Europa League.
Rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu, consideră că topul universităţilor, realizat recent de compania germană Kienbaum Management Consultants, în colaborare cu revista Capital, nu este relevant, pentru că în acest clasament se compară... „mere cu pere”.
Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, sâmbătă, după remiza cu FC Timişoara, scor 1-1, că elevii săi au controlat jocul şi meritau să câştige.
CJT acordă bani pentru susţinerea activităţii sportive. Consilierii judeţeni vor avea de aprobat, la următoarea şedinţă de plen, acordarea unor bani în cadrul programului "Promovarea sportului de performanţă”.
“Poli” a făcut scor cu Sănătatea Cluj, în 16-imile Cupei României Timişoreana. Jucătorii lui Ovidiu Sabău au câştigat cu 7-0, prin golurile marcate de Vrsici (min. 8 şi 71), Magera (min.37 şi 52), Parks (min.64 şi 85) şi Rusici. Imagini Poli-Sanatatea Imagini Poli - Sanatatea 2 Imagini Poli - Sanatatea 3

Ştiri din Timiș

FOTO. Dominic Fritz înainte de plecarea din Primăria Timișoara: „Au putut să-mi încheie mandatul. Nu pot să-mi încheie misiunea”
La evenimentul USR „Revoluția continuă”, de duminică, 27 septembrie, organizat în contextul în care Dominic Fritz urmează să își piardă zilele viitoare funcția de primar, acesta a spus că nu consideră momentul un rămas-bun și a anunțat că își va continua activitatea politică.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Dominic Fritz prezintă echipa care va rămâne la cârma primăriei după plecarea lui
Dominic Fritz a prezentat, duminică, 27 septembrie, echipa care va rămâne la conducerea Primăriei Timișoara după încetarea mandatului său ca urmare a intrării în vigoare a Legii Integrității. La evenimentul „Revoluția continuă”, primarul a vorbit despre cei trei oameni cu care a lucrat în ultimii ani, viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și administratorul public Matei Creiveanu.

Sănătate

Vaccinul antigripal nu te protejează de la un sezon la altul. De ce trebuie făcut anual
Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică, iar tulpinile care circulă într-un sezon pot fi diferite de cele din anii precedenți. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică și de ce vaccinarea este recomandată înainte de creșterea circulației virusurilor gripale, dar și cine beneficiază de vaccin compensat.

Ştiri din Timiș

SCM USV Timișoara este campioana României la rugby, după o finală decisă în prelungiri
SCM USV Timișoara a câștigat titlul de campioană națională la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu 28-24, sâmbătă, în finala Ligii Naționale, disputată pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București.

Ştiri din Timiș

Centrele sociale din Timișoara se deschid pentru comunitate. La ce activități puteți participa în această toamnă
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.

Ştiri din Timiș

Elev din Timișoara, premiat cu medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Un elev de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara a obținut medalia de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată în această săptămână la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Vlad Muntoiu este unul dintre elevii care a reprezentat România la competiția la care participă tineri din 13 țări.

Ştiri din Timiș

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, prăznuit în 27 septembrie. A fost mitropolitul tipograf care a pus limba română în slujba Bisericii
Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc, în fiecare an, în 27 septembrie, pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, una dintre personalitățile importante ale Bisericii Ortodoxe Române și ale culturii românești de la începutul secolului al XVIII-lea. Anul acesta se împlinesc 310 ani de la martiriul său.

Turism

FOTO. Locuri din Viena pe care merită să le vezi măcar o dată. De la palate imperiale la Prater și muzee celebre
Viena este una dintre destinațiile europene în care istoria imperială, arta, muzica și atmosfera unui oraș modern se întâlnesc la fiecare pas. De la palatele spectaculoase ale Habsburgilor și muzeele cu opere semnate de Klimt, Bruegel sau Picasso, până la celebra Roată Uriașă din Prater și caii lipițani de la Școala Spaniolă de Echitație, capitala Austriei are suficiente atracții pentru un city-break de câteva zile.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici