Viorel Coifan este candidatul PNL la alegerile parlamentare ce vor avea loc în 25 mai, pe Colegiul 3 Timişoara, loc lăsat liber de Maria Grapini, care a decis să candideze la europarlamentare. Liberalii trebuia să aleagă între Viorel Coifan şi Cosmin Costa, cei care s-au clasat în sondaj pe locul 1, respectiv 2. Cosmin Costa s-a retras însă din cursă. Acum are loc şedinţa Biroului Politic Judeţean, unde s-a luat această decizie.
Pe Oda bucuriei, în faţa unei cupe aurii, înfierând PSD, s-a făcut lansarea, la Timişoara, a candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare. Evenimentul a avut loc în faţa unei săli „Constantin Jude” aproape pline, însă mai goală decât în perioada de glorie a USL.
Directorii liberali ai unor instituţii deconcentrate din judeţul Timiş pot rămâne liniştiţi în funcţii. Cel puţin acesta este mesajul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, transmis, vineri, la Timişoara.
PNL Timiş nu reuşeşte să dea candidatul final pentru Colegiul 3 Deputaţi Timişoara. Dacă, iniţial, se vorbea despre câştigătorul unui sondaj efectuat în acest colegiu care îi va departaja pe cei cinci membri care şi-au exprimat intenţia de a candida, iată că, joi seara, după mai multe ore de discuţii, candidatul final nu a putut fi stabilit, în cursă rămânând doi „alergători”: Viorel Coifan şi Cosmin Costa.
Conform unor surse de încredere din PNL, pe primele locuri în sondajul pentru deciderea candidatului la Colegiul 3 din Timişoara sunt Viorel Coifan şi Liliana Oneţ. Aceştia sunt pe primele locuri în preferinţa alegătorilor într-un sondaj realizat în colegiu.
Ştiri sportive
Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 debutează în forță la Timișoara. Orașul va găzdui unele dintre cele mai importante Campionate Naționale Individuale din calendarul șahului românesc, dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de performanță.
Lugoj
Municipiul Lugoj se pregătește pentru una dintre cele mai importante investiții publice din ultimele decenii. Este vorba despre construcția unui spital complet nou, proiectat conform celor mai recente tendințe internaționale în arhitectura medicală.
Ştiri din Timiș
Tion realizează o serie în care analizează activitatea parlamentarilor de Timiș. După ce în primele două episoade am prezentat activitatea a doi parlamentari USR – senatorul Sorin Șipoș și deputatul Vlad Șendroiu – în al treilea abordăm activitatea parlamentară a ultimului parlamentar din același partid, care a fost votat în Timiș – Cătălin Drulă.
2
Turism
Vacanță la munte în Banatul Montan: pârtiile sunt deschise, condițiile bune pentru schi și snowboard
Comunitatea Banatul Montan îi invită pe părinți și copii să profite de vacanță și să aleagă muntele pentru relaxare și distracție în aer liber.
Sănătate
Astmul bronșic nu este o piedică pentru performanță sportivă și niciun motiv pentru excluderea copiilor de la mișcare, transmit specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii. Potrivit acestora, cu tratament corect, educație medicală și adaptarea efortului, copiii cu astm pot avea o viață activă, inclusiv în sportul de performanță.
1
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj anunță deschiderea procedurii de autorizare a comerțului stradal pentru vânzarea de mărțișoare, flori, felicitări și decorațiuni specifice zilelor de 1 și 8 Martie. Comercianții interesați pot depune cererile începând cu 12 februarie 2026.
România
Moțiunea simplă depusă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, va fi dezbătută și votată luni, 9 februarie, în plenul Senatului. Documentul vizează politicile recente din domeniul educației, în special reducerea sprijinului social pentru studenți, într-un context economic marcat de inflație, potrivit Agerpres.
1
România
Cu peste 200.000 de animale înregistrate și utilizatori din mai mult de 90 de țări, platforma internațională PetRadar.org ajunge, în premieră, și în România. Astfel, oferă deținătorilor de animale o soluție modernă, rapidă și eficientă atunci când companionul lor se rătăcește.