Pista de biciclete care leagă Timișoara de granița cu Serbia se degradează pe zi ce trece. Pe tot mai multe porțiuni se întâlnesc gropi și pietriș, iar pe asfaltul subțire circulă cu greu utilaje de întreținere. Mai mult, pot fi văzute și autospeciale ale poliției de frontieră, care uneori staționează în misiuni, folosind pista drept drum.
Pista de biciclete care merge pe malul Begăi, din Timișoara până la granița cu Serbia, este în pericol să rămână a nimănui. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB) are pista în administrare până la începutul lunii martie a anului 2020, după cum era obligată de proiectul european prin care s-a realizat această investiție. După această perioadă, Titu Bojin, directorul ABAB, vrea să o dea Consiliului Județean Timiș în administrare, dar liderul administrației județene Călin Dobra spune că nu o poate prelua...
Astăzi discutăm despre scandalul de sâmbătă noaptea din centrul orașului. Pistolarul nu a fost prins încă. Discutăm apoi despre bicicliștii care s-au aventurat pe noua pistă de cicloturism și s-au ales cu... amenzi.
În ziua inaugurării pistei de cicloturism care merge din Timişoara către graniţa cu Serbia, un grup de biciclişti care veneau chiar la acest eveniment au găsit o „surpriză” pe pista de biciclete din dreptul autogării din Iosefin...
Un bătrân a ajuns la spital în weekendul acesta, după ce a traversat prin loc nepermis și a fost lovit de o mașină. Polițiștii au sancționat până acum peste 5000 de pietoni indisciplinați. Vei vedea apoi imagini cu șoferii care circulă fără jenă pe noua pistă de cicloturism de pe malul Begăi, iar asfaltul a început să se crape acolo.
Capitală Culturală
A 19-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara invită iubitorii de artă în sânul centrului universitar, pentru reprezentanții de excepție și evenimente culturale. Manifestările au loc în trei locații-cheie din oraș.
Capitală Culturală
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Ştiri din Timiș
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL.
2
Eveniment
Un șofer a fost rănit, luni după-amiază, în Timiș, în urma unui accident rutier. Pompierii au intervenit după ce bărbatul a rămas blocat în mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Ştiri din Timiș
Scuarul din mijlocul Pieței Bălcescu a fost doar teoretic spațiu „verde”. După câteva plantări și instalarea unui sistem de irigații în această primăvară, însă, reprezentanții primăriei promit că acesta va deveni spectaculos.
2
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional. Exasperați de faptul că nu mai au liniște în cartierul lor din cauza unor persoane care se droghează, câțiva locuitori din zona Dâmbovița ne-au contactat în speranța că oamenii legii vor lua măsurile care se impun în astfel de cazuri. Atât reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, cât și cei ai Poliției Locale Timișoara spun că supraveghează zona și au dat amenzi.
9
Ştiri din Timiș
Lucrările de la Pasajul Solventul, începute în 2021, ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut, dar în iarnă s-a intrat cu un progres fizic mai mic de 50%. În primăvară, constructorul s-a reapucat mai serios de treabă, iar acum lucrează la platforme și, în curând, va începe și montarea chesonului. Pe urmă, prin toamnă, se va desfășura și cea mai complicată parte, „împingerea” acestuia.
3