HUNEDOARA. De la începutul anului şi până in prezent, 12 pietoni au fost implicaţi în accidente rutiere grave.
ARAD - Ori de câte ori se întâmplă
să cadă o ploaie mai serioasă, semafoarele
montate recent par să întâmpine probleme
în a mai funcţiona. Astfel, în zona UTA,
în această dimineaţă, semafoarele
pentru pietoni nu funcţionau, iar cele pentru
maşini erau pe intermitent.
Imagini 
Poliţiştii timişoreni de la rutieră au
ieşit, joi, în stradă, alarmaţi de
numărul mare de accidente din ultimul timp, în
care au fost implicaţi pietonii. Agenţii au
invadat marile intersecţii ale oraşului şi
au fost cu ochii pe şoferii care nu acordă
prioritate, dar şi pe pietonii care traversează
ilgal strada.
CLUJ-NAPOCA. Două noi treceri de pietoni au fost instituite începând de azi de Primăria Cluj-Napoca. Conform unui comunicat remis de instituţie, cele două noi treceri au fost amplasate pe strada Berăriei la intersecţie cu strada Plopilor şi pe strada Plopilor la intersecţie cu strada Berăriei.
Primăria Timişoara lucrează,
împreună cu nemţii, la elaborarea unui Plan
Urbanistic Zonal pentru malurile canalului Bega.
Autorităţile au o serie de proiecte pentru
revitalizarea şi reamenajarea canalului, pentru
dezvoltarea unei zone de promenadă şi de
recreere, cu fonduri europene.
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.