Profitul Petrom a crescut cu 27 de preocente în primele nouă luni ale acestui an, la 3,666 miliarde lei adică 831,6 milioane euro, asta în timp ce vânzările au scăzut cu 5%, la 18,15 miliarde lei, adică 4,117 miliarde euro.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a uitat de penalităţi atunci când a spus că firma de termoficare Colterm are datorii către furnizorul de gaz de 27-28 de milioane de lei. Vineri, el a precizat că datoriile Colterm către Petrom ajung la 33 de milioane de lei, banii urmând să fie plătiţi din economiile pe care compania de termoficare le va face odată ce va semna contractul cu un nou furnizor de gaz.
Principalele companii petroliere din România au ieftinit din nou preţurile de la pompe. Benzina şi motorina sunt, începând de joi, mai ieftine. Carburanţii au înregistrat scăderi la tarife de până la 9 bani/litru.
Reprezentanţii companiei de termoficare Colterm Timişoara dau asigurări că sunt pregătiţi să furnizeze agent termic în condiţii normale în această iarnă, chiar dacă societatea are probleme mari. Colterm are datorii de circa 130 de milioane de lei, din spusele primarului Nicolae Robu. Oficialii companiei susţin că au ajuns în această situaţie din cauza subvenţiilor neîncasate la timp de la Guvern şi de la Primăria Timişoara.
Primarul Nicolae Robu a afirmat, marţi, că există probleme mari la compania de termoficare din Timişoara, Colterm, care are datorii de circa 27 de milioane de lei către Petrom Gaz. Pentru a evita situaţia de acum doi ani, când furnizorul de gaz a ameninţat că va întrerupe alimentarea, în plină iarnă, ceea ce ar fi însemnat ca zeci de mii de familii din Timişoara să rămână în frig, primarul a precizat că s-a negociat trecerea la un alt furnizor de gaz, cu condiţia achitării integrale a datoriei.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.