Cinci deţinuţi s-au baricadat într-o camera, iar deţinuţii unei secţii a Penitenciarului Timişoara au participat la o revoltă. Acesta a fost scenariul după care s-a desfăşurat un exerciţiu miercuri dimineaţă, la care au participat peste 200 de angajaţi ai unitaţii de deţinere.
600 de deţinuţi din Penitenciarul Timişoara vor fi pregătiţi pentru muncile câmpului, îngrijitul animalelor şi finisare în construcţii. Un proiect european derulat de instituţia timişoreană implică şi dezvoltarea fermei de la Buziaş.
La sfârșit de an, fiecare instituție își face bilanțul pentru a vedea unde a crescut și ce ar trebui să îmbunătățească anul care vine. Penitenciarul Timișoara nu face excepție. Instituția a derulat mai multe programe pentru integrarea persoanelor private de libertate, în 2010, preluate după modelul portughez.