Accident grav în apropiere de localitatea Peciu Nou din județul Timiș, pe Drumul Județean 593. Șoferul unui autoturism Opel care a încercat să scape de radar a intrat frontal într-o Dacie care circula regulamentar pe sensul opus de mers. În urma impactului, ambii conducători auto au fost grav răniți, iar unul dintre ei, cel nevinovat, a decedat ulterior.
Accident grav, luni seara, pe drumul care leagă Timişoara de Peciu Nou, DJ 593. Un tânăr a rămas încarcerat în maşina sa, un BMW, după ce a ieşit de pe carosabil şi s-a lovit de un copac de pe marginea drumului.
Polițiștii timișeni au reținut, vineri, doi tineri suspectați de mai multe furturi pe raza localității Peciu Nou. Cei doi au fost prinși după ce au spart două case din comună și au creat un prejudiciu de câteva mii de lei.
Liceul Teoretic Peciu Nou a reușit să surclaseze două dintre cele mai apreciate licee din Timișoara. Procentul reușit de elevii din comuna Peciu Nou și cele câteva sate din jur îl nedumerește și pe inspectorul școlar general din Timiș.
In localitatea Peciu Nou, aproape de Timisoara, va asteapta una dintre cele mai profesioniste echipe in ceea ce priveste relaxarea si infrumusetarea, din judetul Timis. Pe langa diverse tratamente si servicii, salonul Biary SPA se mandreste cu remodelarea corporala realizata cu ajutorul aparatului Eximia.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.