Cea mai complexă lucrare de pe șantierul Pasajului Solventului, de împingere a chesonului pe sub liniile de cale ferată, a început vineri, 6 decembrie. Acesta va parcurge cei aproximativ 80 de metri, dinspre strada Gării spre Calea Bogdăneștilor, în vreo două-trei luni, deci cu o viteză de sub un metru pe zi.
La Pasajul Solventul încă se lucrează la cheson, „cutia” de metal și beton care va fi împinsă pe sub liniile de cale ferată. După ce s-au turnat în jur de 1.800 de metri cubi de beton, lucrările la acesta sunt la jumătate, iar din noiembrie ar urma să înceapă efectiv operația de împingere a acestuia.
Lucrările la Pasajul Solventul ar fi trebuit să fie gata la începutul anului 2023, dar vor mai dura ceva. Momentan, a început „a doua etapă de turnare a betonului”. Practic, acum se toarnă zidurile viitorului pasaj, într-un cheson care ar trebui împins pe sub calea ferată începând din această toamnă.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.