În această primăvară, în următoarele săptămâni, vor începe în sfârşit lucrările la Complexul Rutier Michelangelo. Va fi reabilitat Podul Michelangelo şi va fi realizat în pasaj rutier subteran în zonă. Avem oficial şi constructor: nu au fost contestaţii la licitaţia organizată de Primăria Timişoara pentru execuţie.
A fost desemnat în sfârşit executantul pentru noul pasaj rutier care urmează să fie realizat în cadrul unui proiect pe fonduri europene în zona Michelangelo. De lucrări se va ocupa CCCF – Drumuri şi Poduri Timişoara, în asociere cu societatea Drumuri Municipale, anunţă reprezentanţii primăriei. Autorităţile locale pregătesc şi un traseu alternativ pentru şoferi.
Consiliul Local Timişoara a aprobat, marţi, un studiu privind reorganizarea circulaţiei în zona centrală a oraşului. Primăria vrea pasaj subteran auto de la bulevardul Republicii, prin Piaţa Victoriei, până după Liceul MIU şi reorganizarea circulaţiei în sens unic de jur împrejurul centrului. Autorităţile au în plan şi realizarea unei parcări subterane pe bulevardul I.C. Brătianu. Totul ar urma să coste aproximativ 6 milioane de euro, iar investiţiile să fie realizate cu bani de la bugetul local!
Una dintre priorităţile actualei administraţii a Timişoarei este realizarea unui pasaj subteran pe sub linia de cale ferată şi a unui nou pod peste Bega în zona Solventul, au explicat, marţi, primarul Nicolae Robu şi viceprimarul Sorin Grindeanu. În zona inelului IV de circulaţie se intenţionează şi realizarea unui nou pod pe strada Bobâlna.
Bugetul local al Timişoarei pe 2012 urmează să fie aprobat săptămâna viitoare, într-o şedinţă extraordinară de consiliu local. Timişoara dispune anul acesta de circa 225 de milioane de euro. Doar o mână de oameni a participat la dezbaterea proiectului de buget, vineri, la Primăria Timişoara. Vedeți cum se împart banii și ce investiții vor avea prioritate în 2012.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 24 ianuarie, să participe la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie militară și religioasă organizată de Instituția Prefectului – Județul Timiș.
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
Dialoguri Sănătoase
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple.
1
Utile
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.