tion.ro Web analytics

Primăria Timișoara a început joi, 4 mai, demolarea garajelor de lângă Parcul Clăbucet. Astfel, în locul celor 38 de garaje existente aici în urmă cu un an se vor face 70 de locuri de parcare. Lucrările de amenajare a noii parcări ar trebui să înceapă peste două săptămâni.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a anunțat vineri, 28 aprilie, că garajele din zona Calea Șagului, de lângă Parcul Clăbucet, urmează să fie demolate. Este vorba despre construcțiile de care primăria informa că va scăpa încă din toamna anului trecut. În locul acestora va apărea o parcare ridicată din fondurile Timpark.
„Modernizarea în forță” prin care s-a amenajat noua parcare de lângă Parcul Clăbucet a distrus rădăcinile copacilor care au fost ciopârțiți zilele trecute de către muncitorii contractați de primărie. Iar vopseaua care s-a aplicat este, de fapt, un tratament pentru punerea în siguranță a arborilor.
Scene terifiante în Parcul Clăbucet din Calea Șagului din Timișoara. Un adolescent de 16 ani a fost filmat în timp ce călca în picioare o pisică. Animalul a murit în chinuri, în prezența mai multor tineri, prieteni de-ai celui de 16 ani. Atenție, imagini nerecomandate minorilor sau persoanelor sensibile! UPDATE 2. Tânărul a fost reținut

Ştiri din Timiș

FOTO. Echipele primăriei fac mici reparații în Parcul Copiilor, înainte de 1 Iunie
Cu câteva zile înainte de data de 1 Iunie, când este sărbătorită Ziua Copilului, primăria a reparat, prin societatea din subordine Horticultura, echipamentele de joacă și mobilierul din Parcul Copiilor. Și aici vor avea loc, în weekend, câteva evenimente dedicate celor mici.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cerșetori, gunoaie și mașini parcate neregulamentar, în zona Gării de Nord. Polițiștii locali au dat mai multe amenzi
Polițiștii locali au desfășurat marți o acțiune în zona Gării de Nord din Timișoara, unde au descoperit mai multe nereguli.

Ştiri din Timiș

Ce lucrări se fac pe drumul care va lega Șag de Sânmihaiu Român
O firmă contractată de Consiliul Județean Timiș lucrează la un drum care va scurta distanța dintre comunele Șag și Sânmihaiu Român. Deocamdată, lucrările au ajuns abia la 5%, dar noua șosea are ca termen de finalizare luna noiembrie a acestui an.

Ştiri sportive

Șase proiecte educaționale pun în mișcare comunitatea din Giarmata
Cei care iubesc mișcarea pot alerga, pedala sau se pot da cu trotineta și rolele, iar fondurile adunate merg către proiecte educaționale sau sociale din localitățile Giarmata și Cerneteaz. A patra ediție a evenimentului sportiv și caritabil „Giarmata în Mișcare” invită pe cei care vor să ajute comunitatea să se înscrie, să participe la competițiile sportive dar și să petreacă o zi frumoasă alături de organizatori și voluntari.

Eveniment

Tânăr găsit mort într-un bazin din Timișoara
Un tânăr a fost găsit mort, într-un bazin de înot din Timișoara. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ştiri din Timiș

Elevă din Timișoara, pe primul loc la un concurs pentru membrii Consiliului Elevilor
O elevă de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara a obținut punctaj maxim la Concursul Național de Proiecte al Consiliilor Elevilor. Andreea Larisa Burlacu a luat locul întâi la categoria „Educație pentru Voluntariat”. Proiectul tinerei, „Youth Businesses” a reușit să impresioneze inclusiv reprezentanții Ministerului Educației, prezenți la festivități.

Capitală Culturală

Clovn din Spania, ateliere, spectacol, concert Peregrinii. În weekend va avea loc Festivalul Viva la Strada
A doua ediție a Festivalului Viva la Strada, organizat de către Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” va avea loc la finalul acestei săptămâni, de Ziua Internațională a Copilului.

Dialoguri Sănătoase

„Mens sana” la copii și adolescenți. Ce facem când copilul are nevoie de ajutor psihiatric?
Deși este o zonă vizavi de care populația are foarte multe îndoieli, temeri și preconcepții, consultul psihiatric începe să fie din ce în ce mai acceptat în rândul oamenilor. Trecând peste etichete și stigmă, sănătatea mintală este esențială pentru echilibrul personal, dar și școlar. În cazul copiilor și adolescenților, intervenția rapidă înseamnă și o redresare către un făgaș sănătos. Discutăm mai departe cu medicul Isabela Udrescu, specialist în psihiatrie pediatrică.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici