Descoperire macabră, vineri dimineață, în spatele Catedralei Mitropolitane din Timișoara. O patrulă de poliție locală a dat peste trupul neînsuflețit al unui tânăr care și-a pus o perfuzie cu erbicid, în parc.
Timişorenii nu vor avea prea curând un skatepark. Lucrările la noul skatepark din Parcul Central, care ar trebui să fie gata luna viitoare... s-au blocat. Ce s-a făcut din aprilie, când a fost predat amplasamentul, şi până acum puteţi vedea în imagini. Lucrarea a fost atribuită aceleiaşi firme din Mehedinţi care a refuzat să mai lucreze şi la Lenau după ce a câştigat licitaţia pentru reabilitare şi s-a apucat de treabă, acuzând greşeli de proiectare şi incompetenţa funcţionarilor din primărie...
La Timișoara s-a găsit o rezolvare pentru a scăpa de căldura de afară: bătăile cu apă! Sute de „bătăuși”, au venit la prima ediție a evenimentului, la începutul lunii iunie, iar acum aceștia sunt invitați să se pregătească pentru o nouă întâlnire. Locația s-a schimbat, iar organizatorii anunță reguli mai stricte.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au semnat în sfârşit contractul pentru realizarea skatepark-ului din Parcul Central, o investiţie aşteptată de ani buni de către pasionaţii de sporturi extreme. Săptămâna viitoare urmează să fie predat amplasamentul şi lucrările pot începe. Timişorenii ar trebui să aibă un skatepark în trei luni dacă totul merge conform planurilor şi nu vor apărea probleme...
Ziua Armatei s-a marcat sâmbătă la Timișoara, în Parcul Central, cu defilări ale armatei și trei elicoptere care au dat onorul celor prezenți. La eveniment au participat și primarul Timișoarei, Nicolae Robu, prefectul de Timiș, Eugen Dogariu, și președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, care au susținut o serie de discursuri.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.