Unii dintre noi nu consumă deloc alcool, alții fac excese, fiind dependenți de „licorile magice” ce par a îndepărta „realitatea” de toate cele „din realitate”…toate cele ce le dorim îndepărtare, conștient sau mai puțin conștient. Nu știm de funcționează sau nu și nu acesta este subiectul articolului prezent.
Ne bucurăm sau nu, ne place sau nu, ea a venit și frigul de afară ne poftește să stăm mult în interior... În interiorul întregii noastre ființe, poate fi un gând pentru fiecare dintre noi, de ce nu? Este timpul pentru introspecții, este timpul pentru apropiere, temperatura de afară ne îndeamnă să ne apropiem și de cei din jur mai mult, mai „cald", mai cu timp...
Pofta de dulce trădează dependenţa lui, iar dependenţele nu ne fac bine. Un aliment folosit în exces crează dependenţă, iar cele ce pot fi folosite în exces conţin, cum este de înţeles, ceva ce ne fac dependenţi, ce ne fac să dorim mereu şi mereu acelaşi desăvârşit gust, nu-i aşa?
De multe ori mâncăm pe fugă. Un hamburger, un covrig, alimente pe care le mâncăm din mână şi care sunt, de multe ori, bombe calorice, care nici nu ne satură şi nici nu ne fac bine. Dar aceste obiceiuri alimentare dăunătoare sănătăţii au o şansă să dispară, pentru că, de acum încolo, medicii de familie vor fi primii care vor îndruma pacienţii spre un stil de viaţă sănătos.
Vorbesc și tinerii despre post, despre o perioadă de curățire, de detoxifiere bine primită în această perioadă? Da...
Vorbește creștinitatea de o perioada de post și rugăciune? Tradiții vechi de când lumea...
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.