Vremea rea revine în sudul Banatului. Meteorologii au emis, sâmbătă, o atenționare de cod galben de vânt și ninsori viscolite pentru județul Caraș-Severin. Mai mult, autoritățile au decis să închidă două drumuri care fac legătura cu stațiunile montane din acest județ.
Meteorologii au emis, joi, o informare de vreme rea pentru acest sfârșit de săptămână. Astfel, sunt preconizate intensificări ale vântului, ninsori, polei și ploi moderate cantitativ în toată țara.
În lipsa primarului Nicolae Robu, plecat în vacanţă în Dubai, supervizarea acţiunilor de deszăpezire din Timişoara a căzut în sarcina viceprimarului Dan Diaconu. Acesta a petrecut 15 ore pe străzile din municipiu, pentru a se asigura că firmele contractate să cureţe arterele oraşului de zăpadă îşi fac treaba. Voi, cititorii www.tion.ro ce spuneţi, au fost luate prin surprindere autoritățile locale de venirea iernii?
Stare de alertă în aproape toată țara din cauza ninsorilor. Pompierii timișeni au trimis în județul Dâmbovița un echipaj care îi va ajuta, la nevoie, pe colegii lor de acolo, să intervină în caz de urgență.
După un început de decembrie şi un Crăciun primăvăratic, iarna se face simţită în sfârşit şi în Banat spre bucuria copiilor şi îngrijorarea şoferilor. La Timişoara a venit prima ninsoare. Previziunile meteorologilor s-au adeverit, timişorenii s-au trezit duminică dimineaţă cu primii fulgi de nea. Autorităţile locale se declară pregătite să facă faţă situaţiei...
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe întâlniri literare sau la spectacole și proiecții.
Capitală Culturală
Opera timișoreană se pregătește pentru o serie de evenimente artistice remarcabile în această lună, iar punctul culminant este spectacolul de balet „Creațiunile lui Prometeu” de Ludwig van Beethoven, programat duminică, 14 decembrie, de la ora 18, în Sala Operei. Această compoziție unică marchează evoluția stilistică a celebrului compozitor și oferă publicului o experiență muzicală de excepție.
Ştiri din Timiș
Orașul Buziaș se pregătește pentru un eveniment de excepție dedicat atât bucuriei sărbătorilor de iarnă, cât și celebrării unei cariere de peste trei decenii în muzica bănățeană.
Capitală Culturală
Expoziția oferă o perspectivă critică asupra transformării urbane a Timișoarei, evidențiind evoluția orașului dintr-un centru baroc provincial într-o urbe modernă și cosmopolită în anii ’30 ai secolului XX.
Capitală Culturală
Un dialog vizual între cultura spaniolă și cea românească este propus de ultima expoziție a anului 2025, găzduită de galeria Pygmalion. Vernisajul va avea loc joi, 11 decembrie, de la ora 18:00, și aduce în fața publicului lucrări originale realizate de copii din Timișoara.
România
Primarul Timișoarei Dominic Fritz l-a însoțit pe președintele Nicușor Dan în vizita oficială de la Paris, unde au avut întâlniri cu primărița Anne Hidalgo și comunitatea românească. Fritz spune că a discutat despre rolul orașelor în politica europeană și a promovat legăturile Timișoarei cu Franța.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) anunță premiera spectacolului „Penthesilea. Un recviem”, adaptare după textul semnat de Nino Haratischwili și regizat de Eberhard Köhler. Producția are o semnificație specială pentru instituție, celebrând 55 de ani de activitate artistică ai actriței Ida Jarcsek-Gaza, una dintre cele mai importante figuri ale teatrului timișorean.
Capitală Culturală
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă, în zilele de 13 și 14 decembrie, de la orele 16:00 și 21:00, avanpremiera și premiera spectacolului „Kasimir și Karoline”. Este o adaptare modernă a unuia dintre cele mai importante texte ale dramaturgiei secolului al XX-lea, semnat de Ödön von Horváth.