Studenții de la Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) critică Ministerul Educației, pe care îl acuză de abuz pentru că cere demisia rectorilor parlamentari acuzaţi de incompatibilitate. Tinerii au redactat o scrisoare de susţinere pentru rectorul UPT Nicolae Robu, care a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate.
Cu toate că adunarea generală de vineri a organizaţiei municipale Timişoara a PNL părea ocazia perfectă pentru a-şi anunţa intenţia de a candida la fotoliul de primar, Robu le-a cerut sutelor de liberali prezenţi la întâlnire să mai aibă puţintică răbdare.
Subiect al unei investigaţii a Autorităţii Naţionale de Integritate, senatorul şi liderul PNL Timiş Nicolae Robu nu este dispus să renunţe nici la funcţia politică, nici la cea de rector de la Universitatea Politehnica, fiind decis să-şi apere cauza în instanţă.
Preşedinte al PNL Timiş şi potenţial candidat la funcţia de primar al Timişoarei în 2012, Nicolae Robu, crede că oraşul de pe Bega nu poate aspira la statutul de capitală culturală europeană având o Gară de Nord cu aspectul actual, drumuri cu gropi, locuri puţine de parcare şi clădirile din centrul istoric care stau să se dărâme peste trecători.
Europarlamentarul Norica Nicolai infirmă posibilitatea ca ţărănistul Gheorghe Ciuhandu să fie viitorul candidat al Uniunii Social-Liberale la Primăria Timişoara, arătând că PNL îl sprijină în continuare pentru această funcţie pe actualul lider al liberalilor din Timiş, Nicolae Robu.