Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, şi liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, au anunţat că sunt primii candidaţi potenţiali la preşedinţia Consiliului Judeţean, respectiv la funcţia de primar al Timişoarei.
Optzeci de studenţi din anul VI de la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara au semnat un document în care susţin că nu sunt autorii scrisorii anonime care a pus pe jar instituţia de învăţământ superior.
La sediul PNL Timiş a avut joi prima întâlnire dintre reprezentanţii locali ai Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Conservator, cei care fac parte şi din Consiliul de Coordonare al Alianţei de Centru-Dreapta Timiş. Prima acţiune comună a fost... numărarea consilierilor locali.
PSD, PNL şi PC se unesc într-o alianţă împotriva PDL. Uniunea Social-Liberală, aşa cum se va numi noua formaţiune politică, îşi doreşte câştigarea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale la o distanţă majoră faţă de principalii lor contracandidaţi, democrat-liberalii. În Timiş, liderii celor trei partide vor negocia formulele în care această alianţă se va prezenta la alegerile locale.