Consiliul Local Timişoara a decis: nu va fi gratuitate pentru toată lumea la transportul public în decembrie, după cum a anunţat iniţial primarul Nicolae Robu, ci doar pentru persoanele care câştigă sub 2.000 de lei pe lună brut. Asta, pe lângă celelalte categorii de beneficiari existente în prezent. Noua gratuitate va fi acordată probabil de la jumătatea lunii decembrie până în 15 ianuarie 2014. Nu se ştie încă exact de când din decembrie se va putea circula gratuit, dar cert este că nu de miercuri. Autorităţile locale urmează să anunţe data.
Războiul dus de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, împotriva ciorilor pare să fi luat sfârşit. După ce s-a vorbit despre chemarea vânătorilor sau doar simularea împuşcăturilor, anticoncepţionale pentru ciori, aparate cu ultrasunete sau care imită păsările de pradă şi chiar focuri de artificii pentru alungarea lor din centrul oraşului, reprezentanţii municipalităţii au raportat „victoria”: „Nu mai avem niciun fel de cioară în parcul din spatele Catedralei”, a anunţat viceprimarul Dan Diaconu!
Protest, duminică, în Piaţa Unirii din Timişoara, după ce primarul Nicolae Robu a decis să permită temporar accesul auto prin faţa Palatului Baroc şi să amenajeze locuri de parcare în această piaţă pietonală. Câteva zeci de persoane s-au ”parcat” în Unirii în semn de protest.
Site-ul primarului Timişoarei, www.nicolaerobu.ro, a fost spart, cei care accesează pagina fiind întâmpinaţi de un mesaj din partea edilului-şef, prin care acesta explică faptul că a fost ţinta unor atacuri. Robu dă de înţeles că cei care i-au spart site-ul se împotrivesc de fapt... modernizării oraşului.
Primarul Nicolae Robu a dat explicaţii, vineri, legate de inadvertenţele din proiectul de deschidere a circulaţiei în Piaţa Unirii. El a explicat că numărul de locuri de parcare e mai mic decât transmisese iniţial, iar prin faţa Palatului Baroc se circulă doar pe un singur sens, nu două, deoarece nu a existat vreun proiect privind deschiderea circulaţiei în piaţă. „S-a acţionat direct la faţa locului!”, spune primarul. Directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Timiş susţine, însă, că a existat un proiect, iar diminuarea numărului locurilor de parcare s-a făcut la cererea instituţiei pe care o conduce.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul Portugaliei înaintea meciului cu Danemarca, după ce selecționerul Jorge Jesus a decis să nu-l titularizeze. Plecarea atacantului a provocat o amplă reacție în presa lusitană.
Mapamond
O exoplanetă acoperită de lavă, dar surprinzător de rece, descoperită la 154 de ani-lumină de Pământ
Astronomii au descoperit o exoplanetă telurică acoperită de lavă care, deși orbitează foarte aproape de steaua sa, este mai rece decât era de așteptat și pare să aibă o atmosferă, relatează Agerpres, citând Space.com. Planeta HD 3167 b se află la aproximativ 154 de ani-lumină de Pământ, iar rezultatele studiului au fost publicate în The Astrophysical Journal Letters.
Ştiri din Timiș
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș au desfășurat peste 2.300 de acțiuni de control în primele nouă luni ale acestui an. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare de 4,7 milioane de lei, iar produsele neconforme în valoare de peste 5,6 milioane de lei au fost oprite, temporar sau definitiv, de la comercializare.
1
Târgul Imobiliar
City of Mara participă pe 3 și 4 octombrie la Târgul Imobiliar Timișoara (TIT), organizat de Tion.ro și Imobiliare.ro la Iulius Congress Hall. Vine cu două noutăți din ansamblul FORUM: lansarea clădirii M15 și startul vânzărilor pentru GARDIA - Urban Garden Loft.
Ştiri din Timiș
Un atelier dedicat limbii și culturii coreene va avea loc vineri, 9 octombrie, la Universitatea de Vest din Timișoara. Participanții vor putea afla mai multe despre alfabetul Hangeul, vor putea încerca scrierea în limba coreeană și vor avea ocazia să descopere muzica tradițională și jocuri specifice Coreei de Sud.
Capitală Culturală
Trei locuri din centrul Timișoarei. Trei fanfare. O tradiție care continuă să încânte! Festivalul Fanfarelor va îmbrăca după-amiaza de duminică în ritmul optimist al muzicii de promenadă. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Consiliul Județean Timiș, iar accesul publicului este liber.
Sănătate
Peste 12.000 de femei din România sunt diagnosticate anual cu cancer de sân, iar aproximativ 3.600 mor din cauza bolii, potrivit estimărilor din 2024 ale Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului (IARC). Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat la femeile din țara noastră. În luna octombrie, dedicată conștientizării cancerului de sân, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și medicii atrag atenția asupra importanței depistării precoce.