Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a stabilit într-un final cine poate îndeplini atribuţiile de purtător de cuvânt al instituţiei. A dat o dispoziţie prin care o deleagă pe Alina Pintilie, şefa Direcţiei de Comunicare a municipalităţii, provizoriu, pentru această funcţie. Asta nu înseamnă însă că se va şi schimba ceva la nivel de comunicare, a ţinut să precizeze Robu!
Chiar dacă face parte dintr-un partid aflat la guvernare, ba chiar este şi vicepreşedinte PNL la nivel naţional, primarul Nicolae Robu a constatat că Guvernul USL tratează incorect Timişoara. Vorbim despre viitorul spital regional care nu se va mai construi la Timişoara, astfel de centre medicale urmând să fie realizate la Iaşi, Cluj şi Craiova. Robu a afirmat, vineri, că pe lângă declaraţiile de presă pe care le-a făcut şi Like-urile pe care le strânge totuşi pe Facebook pentru spital, i-a scris şi premierului Victor Ponta.
Noi promisiuni în privinţa porţilor de intrare în Timişoara, lăsate în paragină de ani buni. Primarul Nicolae Robu a anunţat, vineri, că trei dintre ele urmează să fie reamenajate în cursul acestui an. Este vorba despre intrările dinspre Arad, Lugoj şi Şag. Cei care vor intra în oraş vor fi întâmpinaţi de inscripţia „Timişoara, oraşul declanşării Revoluţiei Române din Decembrie 1989”. Edilul nu a putut să prezinte o estimare de cost, arfirmând doar că va încerca să obţină şi sponsorizări pentru aceste lucrări.
Primarul Nicolae Robu nu contestă informațiile venite pe diferite filiere, miercuri, care dau ca sigur faptul că Timișoara va rămâne fără spital regional, însă susține că el a inițiat demersuri ca Guvernul să construiască un astfel de centru medical și în orașul de pe Bega, nu numai în Cluj, Iași și Craiova.
Dacă pe vremea fostului Telpark primarul Timişoarei, Nicolae Robu, reclama faptul că ADP a încasat a încasat sume enorme din exploatarea parcărilor de-a lungul timpului şi „a tocat" banii, fără să facă „nimic notabil" la capitolul parcări, anunţând că odată cu trecerea la noul TimPark 50% din banii încasaţi vor veni la primărie, acum edilul-şef spune că este mai bine ca banii să rămână, toţi, la Drumuri Municipale, după ce această societate a fuzionat cu ADP. Robu dă asigurări că va exista control asupra încasărilor din TimPark.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a drumului județean care leagă Timișoara de Sânandrei vor începe în perioada imediat următoare, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Proiectul vizează extinderea la patru benzi a DJ 692, pe sectorul care pornește din DN69, din zona descărcării de pe Autostrada A1 de pe Calea Aradului.
Eveniment
Trei bărbați au dat spargerea într‑un magazin din Timișoara și au fost prinși de polițiști cu bunurile furate, aproape 200 de pachete de țigarete, pachete de cafea și hrană pentru animale, după ce ar fi pătruns fără drept în unitatea comercială de pe Bulevardul 16 Decembrie 1989.
Eveniment
Un bărbat a suferit arsuri după ce un incendiu a izbucnit luni la o locuință de pe strada Vadul Crișului din Timișoara. Pompierii acționează pentru stingerea focului, în timp ce victima primește îngrijiri medicale. UPDATE. Incendiul a fost stins
Eveniment
Un angajat de 36 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că ar fi „scos din gestiune” componente IT în valoare de aproximativ 150.000 de euro, pe care le-ar fi trecut în sistem ca defecte, pentru a le putea însuși.
1
Cinema
Publicul din Timișoara este invitat la o nouă serie de proiecții de film de autor, organizată sub titlul „Marele Ecran prezintă”, un program aniversar dedicat documentarelor independente, actuale și relevante. Proiecțiile au loc la Cinema Studio și sunt urmate de discuții cu invitați.
Eveniment
Cinci femei au fost depistate de jandarmi în timp ce vindeau produse suspectate a fi contrafăcute, inscripționate cu mărci renumite, la Timișoara. Au fost ridicate 275 de bunuri, iar pe numele lor au fost întocmite acte pentru punerea în circulație de produse cu marcă înregistrată. Au primit și 2 amenzi pentru injurii.
Sănătate
Alergiile alimentare la copii pot fi o sursă mare de stres pentru părinți. Întrebările „Am greșit cu ceva?” sau „Aș fi putut preveni asta?” sunt frecvente, mai ales când copiii dezvoltă reacții la alimente. Un studiu, care a analizat datele a 2,8 milioane de copii, aduce vești liniștitoare și răspunsuri științifice clare, transmit specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș propune un proiect pilot de reformă administrativă, menit să încurajeze fuziunea comunelor din județ. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că va fi înființat un fond județean de 10-20 milioane lei pentru comunele care aleg să se unească, suma fiind stabilită în funcție de numărul de locuitori. Primarii cu care am discutat se arată deschiși propunerii, dar mai rămân multe detalii de lămurit.
4