Cele mai importante vestigii arheologice scoase la lumină în centrul Timişoarei odată cu demararea proiectului de reabilitare a zonei Cetate pe fonduri europene vor fi puse în valoare pentru a putea fi admirate de toată lumea. Descoperirile din Piaţa Libertăţii, unde s-au găsit, printre altele, ruinele unor vechi băi turceşti, şi Piaţa Sfântul Gheorghe, unde s-au dezvelit zidurile moscheii Sultanului Învingător, vor fi cu siguranţă expuse publicului larg. Arheologii au prezentat descoperirile, marţi, la primărie, iar arhitectul care se ocupă de cele două obiective a propus mai multe soluţii pentru integrarea vestigiilor în proiectele de reamenajare.
Concerte, spectacole şi expoziţii în aer liber, în Piaţa Victoriei, pe malul canalului Bega, în Parcul Rozelor, pe pista aeroportului şi chiar pe stadion – asta le propun timişorenilor reprezentanţii primăriei, în cadrul unui nou festival care urmează să fie lansat anul acesta – Festivalul Artelor Timişorene. În 2014 se alocă aproape 1,7 milioane de euro de la bugetul local pentru manifestările de pe Agenda Culturală. Se anunţă un an bogat în festivaluri la Timişoara. Vedeţi care sunt cele mai importante.
Chiar dacă multe dintre imobilele valoroase ale Timişoarei se află într-un stadiu avansat de degradare, în cele trei cartiere istorice ale oraşului, Cetate, Fabric şi Iosefin, vor fi amplasate totemuri pe care vor apărea informaţii despre clădirile monument din aceste zone, în mai multe limbi de circulaţie internaţională, au anunţat reprezentanţii municipalităţii. Achiziţia este în curs de pregătire.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că au făcut diligenţe la Guvern pentru ca Ministerul Culturii să aloce fonduri pentru reabilitarea clădirii Operei, măcar pentru refacerea faţadei şi a acoperişului în primă fază. În acest context, primarul Nicolae Robu propune ca vechile statui care ar exista ascunse în frontispiciu să fie expuse pe piedestaluri de o parte şi de alta a intrării în Operă. Oficialii municipalităţii nu ascund faptul că deocamdată au doar idei şi promisiuni de finanţare.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la expoziții și la spectacole.

Mapamond

Alertă în Republica Moldova după noi incursiuni ale dronelor rusești
Republica Moldova anunță că alte două drone au pătruns miercuri în spațiul său aerian, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Potrivit autorităților de la Chișinău, numărul dronelor rusești care au încălcat teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 84.

România

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare pentru funcția de premier
Președintele Nicușor Dan va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări, după ce Parlamentul a respins miercuri Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Șeful statului a anunțat că în aceeași zi va face o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru și le-a cerut formațiunilor politice să ajungă la un consens.

Ştiri din Timiș

Bază sportivă „Costică Rădulescu” se deschide sâmbătă
Circuitul sportiv al Timișoarei se îmbogățește de sâmbătă, 3 octombrie. Baza „Costică Rădulescu”, administrată de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal, va fi inaugurată printr-o zi dedicată sportului și comunității.

România

Respingerea Cabinetului Mureșan: USR cere anticipate, iar PSD spune că este pregătit să preia guvernarea
Parlamentul a respins învestirea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, iar criza politică intră într-o nouă etapă. După vot, partidele au reacționat diferit în privința soluției pentru formarea unui nou guvern. 2

Ştiri din Timiș

Spații din Palatul Baroc, scoase la licitație. Muzeul de Artă propune chirii de aproape trei ori mai mari decât valorile evaluatorilor
Trei spații din Palatul Baroc, clădirea în care funcționează Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi scoase la licitație pentru a fi transformate în cofetărie, cafenea culturală și club de jazz. Prețurile de pornire propuse de muzeu sunt însă considerabil mai mari decât valorile stabilite în rapoartele de evaluare. La cursul BNR din 30 septembrie, chiria pentru cofetărie ar fi de 264 de lei/mp/lună, față de cei 93,55 lei/mp/lună pe care i-au propus evaluatorii.

Ştiri din Timiș

Mese calde care aduc liniște în casă și gust autentic în sezonul rece
ADVERTORIAL. În zilele în care frigul intră pe ușă înaintea oricui, felurile simple, fierbinți și parfumate capătă altă valoare. Nu vorbim doar despre hrană, ci despre acel tip de confort care adună familia la masă și face bucătăria să pară mai primitoare. În noul sezon, rețetele cu legume, carne afumată și sosuri bine legate rămân printre cele mai căutate, fiind ușor de pregătit și foarte sățioase.

Ştiri din Timiș

Se închid noi străzi din Timișoara. Au loc maratonul UVT, festivalul de la „Păltinișanu” și lucrări la rețeaua de gaz
Traficul din Timișoara va fi restricționat pe mai multe străzi în octombrie și noiembrie, pentru lucrări la rețeaua de gaze. Pentru organizarea unor evenimente, HAMEI Festival și UVT-Liberty Marathon, vor fi alte restricții în weekend. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici