Oficialii Primăriei Timișoara s-au gândit... că n-ar arăta bine centrul istoric reabilitat frumos pe bani europeni cu clădiri în paragină de jur împrejur. Toți proprietarii din centrul urbei, din zona Cetate, vor fi notificați de primărie să își întrețină în stare corespunzătoare imobilele, în caz contrar urmând să fie amendați, a anunțat, marți, primarul Nicolae Robu.
Primarul liberal Nicolae Robu şi viceprimarul social-democrat Traian Stoia au revenit la sentimente mai bune la Primăria Timişoara. Dacă la început de iulie edilul-şef al Timişoarei anunţa că l-a lăsat pe viceprimarul PSD fără cele două secretare pe care le avea, din cauza poziţiilor pe care le-a adoptat acesta în consiliul local, acum Robu spune că Stoia trebuie să aibă totuşi o secretară şi s-a găsit una.
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, consideră Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care primarii, consilierii locali ori cei judeţeni pot schimba partidele ca fiind una corectă. Mai mult, îi aşteaptă, mai în glumă, mai în serios, pe Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, şi Constantin Ostaficiuc, preşedintele PDL Timiş, în PSD.
Au început în sfârşit lucrările la trotuare pe celebra arteră cu palmieri din centrul Timişoarei, pe bulevardul I.C. Brătianu. Spaţiile destinate pietonilor erau distruse pe respectiva arteră. Acum, trotuarul a fost spart pe partea dinspre Parcul Civic şi se va turna asfalt nou, potrivit autorităţilor locale. Primăria a pornit o campanie de reabilitare a trotuarelor.
Circulaţia tramvaielor va fi reluată, în cursul lunii septembrie, pe strada Ştefan cel Mare din Timişoara, care a intrat în reabilitare printr-un proiect pe bani europeni. Reprezentanţii primăriei spun că tramvaiele nu vor circula pe traseele obişnuite odată cu începerea şcolii, dar că acest lucru se va întâmpla până la finele lunii. Şantierul continuă însă în zonă, urmând să se circule cu restricţii pe cealaltă parte a drumului.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la spectacole, proiecții sau la petreceri.
Ştiri sportive
Doi sportivi ai CSC Ghiroda au fost convocați în Lotul Național de Kempo.
Ştiri din Timiș
Grațioase, jucăușe și pline de personalitate, pisicile acaparează weekend-ul acesta la Iulius Town, la una dintre cele mai cunoscute competiții de frumusețe felină. Sâmbătă și duminică, 21 – 22 februarie 2026, între orele 10.00 și 19.00, Atriumul Iulius Town devine un „catwalk”. Evenimentul este organizat sub egida World Cat Federation.
Ştiri din Timiș
Accesul auto la viitorul Institut Oncologic de pe Calea Torontalului este „dimensionat cât pentru un duplex”, avertizează viceprimarul Ruben Lațcău. Deși Comisia de Circulație a avizat proiectul, Ministerul Sănătății trebuie să modifice infrastructura pentru a evita blocaje într-o zonă deja aglomerată.
România
Prima reuniune a Consiliului de Pace a început. Donald Trump i-a încurcat funcția lui Nicușor Dan, prezentându-l drept „prim-ministrul României”.
2
Turism
Gusturile autentice ale Banatului urcă pe scena internațională. Județul Timiș participă, în perioada 19–22 februarie, la Belgrade Tourism Fair 2026 cu unul dintre cele mai ambițioase demersuri ale sale: proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”.
Ştiri din Timiș
Accesul copiilor la rețelele sociale a fost tema discutată joi, 19 februarie, la Consiliul Județean Timiș, într-o dezbatere publică organizată de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș (ATOP), sub titlul „Rețelele sociale pentru copii: conexiuni, informație și riscuri”.
1
Sănătate
Spitalul Victor Babeș Timișoara a integrat în dotarea Compartimentului de Chirurgie Toracică sistemul LigaSure, un dispozitiv avansat pentru sigilarea vasculară, utilizat în scopul reducerii sângerării în timpul intervențiilor chirurgicale.