Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, repune pe tapet ideea organizării unui miting pentru a solicita Guvernului să realizeze şoseaua de centură a oraşului – tronsonul de sud. Primarul mizează pe o participare importantă în eventualitatea în care se va ajunge la o manifestaţie în stradă: 20.000 de oameni! Asta, după ce oficialii din Ministerul Transporturilor şi-au prezentat recent priorităţile pe următorii anii, planuri care nu includ, din nou, centura de sud a Timişoarei.
Astăzi vei vedea imagini de la înmormântarea unui rom. Traficul a fost din nou dat peste cap în oraș. Vezi apoi cum s-au distrat sârbii la revelionul pe rit vechi.
Nemulţumit de modul în care a fost prezentat subiectul în presă, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, vine cu clarificări în privinţa... metroului. Edilul-şef spune că principala sa preocupare este de a desfiinţa liniile de cale ferată care traversează la ora actuală oraşul la suprafaţă şi că nu ar avea ”frustrări” nici dacă s-ar opta pentru o altă soluţie, mai puţin costisitoare. Asta, după ce a anunţat că a cerut să se pregătească studiul de fezabilitate pentru ducerea în subteran a liniilor de tren...
Timişoreanul Corneliu Vaida i-a scris din nou primarului Nicolae Robu, după ce a chemat lumea la un protest împotriva a ceea ce numeşte el a fi „terorismul imobiliar” practicat de clanurile de romi. Vaida i-a cerut edilului-şef al Timişoarei să explice public ce măsuri s-au luat pentru stoparea abuzurilor, pentru ca viaţa cetăţenilor să nu mai fie tulburată de către cei care încearcă să pună mâna pe casele lor şi le transformă viaţa într-un calvar pentru a-i determina să-şi vândă proprietăţile şi să se mute...
Secretar al Comisiei pentru politică externă a Senatului, parlamentarul Ben-Oni Ardelean a vorbit, vineri, despre posibilitatea introducerii unor curse aeriene care să lege Timişoara de Istanbul. Senatorul susţine că a purtat deja discuţii în acest sens cu ministrul Transporturilor din Turcia.
Ştiri din Timiș
La evenimentul USR „Revoluția continuă”, de duminică, 27 septembrie, organizat în contextul în care Dominic Fritz urmează să își piardă zilele viitoare funcția de primar, acesta a spus că nu consideră momentul un rămas-bun și a anunțat că își va continua activitatea politică.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a prezentat, duminică, 27 septembrie, echipa care va rămâne la conducerea Primăriei Timișoara după încetarea mandatului său ca urmare a intrării în vigoare a Legii Integrității. La evenimentul „Revoluția continuă”, primarul a vorbit despre cei trei oameni cu care a lucrat în ultimii ani, viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și administratorul public Matei Creiveanu.
Sănătate
Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică, iar tulpinile care circulă într-un sezon pot fi diferite de cele din anii precedenți. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică și de ce vaccinarea este recomandată înainte de creșterea circulației virusurilor gripale, dar și cine beneficiază de vaccin compensat.
Ştiri din Timiș
SCM USV Timișoara a câștigat titlul de campioană națională la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu 28-24, sâmbătă, în finala Ligii Naționale, disputată pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București.
Ştiri din Timiș
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.
Ştiri din Timiș
Elev din Timișoara, premiat cu medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Un elev de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara a obținut medalia de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată în această săptămână la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Vlad Muntoiu este unul dintre elevii care a reprezentat România la competiția la care participă tineri din 13 țări.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc, în fiecare an, în 27 septembrie, pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, una dintre personalitățile importante ale Bisericii Ortodoxe Române și ale culturii românești de la începutul secolului al XVIII-lea. Anul acesta se împlinesc 310 ani de la martiriul său.
Turism
Viena este una dintre destinațiile europene în care istoria imperială, arta, muzica și atmosfera unui oraș modern se întâlnesc la fiecare pas. De la palatele spectaculoase ale Habsburgilor și muzeele cu opere semnate de Klimt, Bruegel sau Picasso, până la celebra Roată Uriașă din Prater și caii lipițani de la Școala Spaniolă de Echitație, capitala Austriei are suficiente atracții pentru un city-break de câteva zile.