Veşnica dispută dintre fotbalistul Laszlo Sepsi şi FC Politehnica Timişoara pare să nu mai aibă sfârşit. Iar la episoadele deja derulate s-a adăugat vineri o nouă filă. Pe site-ul oficial al clubului alb-violet a fost publicat vineri un scurt anunţ în care organizaţia condusă de Marian Iancu susține că toate obligaţiile către fotbalist au fost plătite, iar acesta rămâne sub contract cu Poli.
Clasicele deplasări pe litoralul grecesc sau cel de la Marea Adriatică rămân în continuare atracţiile cele mai căutate pentru concediile timişorenilor. Iar dacă se gândesc din timp la rezervarea concediului pot beneficia de preţuri excelente. Timp de trei zile, de vineri şi până duminică, cei care îşi mai pot permite un concediu pot găsi varianta ideală a excursiei, la Shop-ul de Vacanţă. Acţiunea promoţională are loc la demisolul Iulius Mall.
Zarurile au fost aruncate la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Marius Raica a fost desemnat rector al instituției de învățământ superior după ce a obținut majoritatea voturilor exprimate în turul doi al alegerilor, care a avut loc miercuri.
Două zile, trei meciuri şi trei înfrângeri! Acesta este situaţia la zi a voleiului timişean în prima ligă. Universitatea Timişoara şi CSM Lugoj au pierdut pe linie cu 0-3 meciurile de campionat de la jumătatea acestei săptămâni.
Un șofer din Timișoara a stat ca pe ace timp de aproximativ o oră, după ce mașina pe care intenționa să o parcheze a derapat și urma să cadă într-un șanț din apropierea Bastionului Theresia. Deși se afla în afara oricărui pericol, bărbatul a chemat un echipaj de pompieri care i-au salvat autoturismul fără să fie avariat.
România
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat luni seară, la Parlament, că nu ia în calcul o modificare a cotei de TVA în anul 2027 și că, în acest moment, nu se pune problema unei noi majorări a taxei.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei metode de fraudă online prin care site-uri false copiază identitatea vizuală a unor magazine și branduri cunoscute, pentru a-i convinge pe utilizatori că se află pe platforme comerciale legitime.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă din nou să finalizeze creșa din Lipovei, după ce primul constructor a abandonat lucrările. Noua licitație, de 6,3 milioane de lei, a atras o singură ofertă, depusă de CONSTRUCTIM – PRODAO-ING.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis spune că „niciun politician, mai ales timișorean” nu ar trebui să folosească Revoluția din decembrie 1989 în scop electoral și îl acuză pe Dominic Fritz că își leagă lupta politică de Revoluție. Numai că, în ultimii ani, chiar Simonis a invocat Revoluția în mai multe mesaje electorale.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Podul Muncii au ajuns la aproximativ 40%, iar după consolidarea pilonilor poate începe montarea tablierului noului pod. Proiectul de aproape 10 milioane de euro este însă ușor întârziat.
4
Capitală Culturală
PROGRAM. Noaptea Albă a Galeriilor, la Timișoara. Cinci spații pentru comunitate își deschid porțile
Timișorenii sunt invitați, între 2 și 4 octombrie, la o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor (NAG). Cinci dintre „Spațiile pentru comunitate”, administrate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, intră în program cu expoziții, instalații, film independent, video art, artă sonoră, desen și proiecții. Accesul la evenimente este gratuit.
Sănătate
Organele și țesuturile unei tinere de 17 ani, aflată în moarte cerebrală, au fost prelevate duminică, 27 septembrie, la Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara, după ce familia acesteia și-a dat acordul pentru donare. În urma procedurii, cinci pacienți au primit transplanturi, iar cordul a fost prelevat de o echipă din Germania, întrucât în România nu a fost identificat un pacient compatibil.
1
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara începe, din 1 octombrie, preluarea cererilor pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie aferente sezonului rece 2026–2027. Beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite condiții de venit, iar cererile pot fi depuse atât fizic, cât și online.