Pentru prima dată pe scena timişoreană 13+1 percuţionişti! Aceasta este formula pe care o propune Ansamblul Percutissimo al Facultăţii de Muzică din Timişoara, în recitalul extraordinar pe care îl va susţine joi, 12 mai, de la ora 19.00, în sala Capitol.
Timişoara are o singură reprezentantă la echipa naţională de baschet feminin a României. Ancuţa Stoenescu se numără printre cele 16 jucătoare convocate de selecţionerul Stacey Nolan pentru participarea la turneul de recalificare la Campionatul European din 2011.
Viitorii Andrei Pavel, Irina Spîrlea ori Sorana Cîrstea se aleg la Timişoara. Timp de aproape o săptămână, municipiul de pe Bega va găzdui una dintre cele mai tari turnee de tenis rezervate juniorilor, Trofeul Tivoli.
În 6 mai Budapesta sărbătoreşte Ziua Europei printr-o noapte albă, intitulată „Noaptea Institutelor Culturale Europene”. Insomniacii vor putea să se distreze întreaga noapte cu filme poloneze sau franţuzeşti cu folclor slovac, cu jazz la Café Jedermann sau cu fado portughez şi canţonete italiene.