Cel mai scund om din lume, He Pingping, a decedat la vârsta de 21 de ani, a anunţat Guinness World Records. Pingping, ce avea o înălţime de 73 de centrimetri, filma un program de televiziune în Italia.
Un băieţel de numai 6 ani care a ajuns la spital din cauza unui traumatism cranian a fost victima unei erori medicale incredibile. Asistenta care se ocupa de rana lui i-a turnat lipici în ochi, din greşeală.
Circa 50 de primari şi consilieri de stânga din arondismentele Romei şi-au lăsat luni pantalonii în vine în faţa Capitoliului, unde se află primăria oraşului, pentru a protesta faţă de politica primarului de dreapta Gianni Alemanno, relatează AFP.
Un autoturism de la Secţia 1 Poliţie a fost implicat într-un accident rutier, luni seara, în zona Pieţei 700 din Timişoara. Accidentul s-a petrecut la intersecţia străzii Coriolan Brediceanu cu strada Sfântul Ioan. Maşina în care se aflau cei doi poliţişti a fost lovită în plin de un Opel.
Când eşti admirată şi invidiată pentru frumuseţea ta, trebuie să faci tot posibilul pentru a păstra cât mai mult timp aparenţele cu care te-a înzestrat mama natură. Şi cum schimbarea de temperatură poate afecta tenul, dar şi sănătatea, divele noastre au trecut la „cura de primăvară”.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.
Ştiri din Timiș
Peste 300.000 de treceri au fost înregistrate din aprilie pe pista de pe malul Begăi și pe traseele monitorizate în șase zone din județul Timiș. În cadrul proiectului Cycling ROSE au fost cumpărate și 51 de biciclete, iar în perioada următoare sunt vizate amenajarea unor spații de odihnă pentru bicicliști și dezvoltarea unor circuite turistice.
1
Ştiri din Timiș
Noul Spital Municipal Timișoara intră într-o nouă etapă: Primăria și IFC pregătesc procedura pentru selectarea partenerului privat care va proiecta, construi, dota și întreține unitatea medicală de pe Torontalului. Investiția este estimată la 150 de milioane de euro.