O tânără a ajuns la spital luni noaptea, fiind implicată într-un accident rutier. Aceasta s-a răsturnat cu mașina în apropierea localității Beregsău Mare din județul Timiș.
2011 a fost un an cât se poate de plin pentru amatorii de distracţie. S-au deschis câteva cluburi şi pub-uri noi, iar programul artistic a fost unul cât se poate de variat şi a inclus distracţie din categoria „de toate pentru toţi“.
Numărul secţiilor Clubului Sportiv Municipal din Timişoara va ajunge la 12 începând de la 1 ianuarie 2012 graţie celor două secţii noi, badminton şi karate. Deşi creşte de la an la an, clubul timişorean nu are încă un sediu adecvat pentru derularea activităţii.
Timp de două zile, Timişoara a găzduit Conferinţa Regională a Consiliului Regional al Elevilor din Regiunea 5 Vest, eveniment în cadrul căruia tinerii şi-au ales o nouă conducere.
Dacă v-aţi fi gândit că criza economică şi mai ales cea din sectorul imobiliar au tăiat apetitul construcţiei de noi locuinţe, ei bine, datele oficiale arată exact inversul. În Timiş se construieşte sănătos, iar numărul caselor terminate de dezvoltatori este în continuă creştere. Numai în acest an au fost oferite posibililor cumpărători 1446 de noi locuinţe, iar anul nu s-a încheiat încă!
România
Prima reuniune a Consiliului de Pace a început. Donald Trump i-a încurcat funcția lui Nicușor Dan, prezentându-l drept „prim-ministrul României”.
Turism
Gusturile autentice ale Banatului urcă pe scena internațională. Județul Timiș participă, în perioada 19–22 februarie, la Belgrade Tourism Fair 2026 cu unul dintre cele mai ambițioase demersuri ale sale: proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”.
Ştiri din Timiș
Accesul copiilor la rețelele sociale a fost tema discutată joi, 19 februarie, la Consiliul Județean Timiș, într-o dezbatere publică organizată de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș (ATOP), sub titlul „Rețelele sociale pentru copii: conexiuni, informație și riscuri”.
1
Sănătate
Spitalul Victor Babeș Timișoara a integrat în dotarea Compartimentului de Chirurgie Toracică sistemul LigaSure, un dispozitiv avansat pentru sigilarea vasculară, utilizat în scopul reducerii sângerării în timpul intervențiilor chirurgicale.
Eveniment
Un bărbat de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost urmărit în trafic de polițiști la Recaș, a refuzat să oprească la semnal și a fost depistat conducând sub influența alcoolului, potrivit oamenilor legii.
Ştiri din Timiș
La șase ani după preluarea Pădurii Verzi de la Guvern, Primăria Timișoara anunță că proiectul de „pădure-parc” a obținut ultimul aviz necesar. Municipalitatea propune un acord cu Romsilva pentru implementare, document ce va fi supus votului Consiliului Local. Urmează aprobarea indicatorilor și autorizarea lucrărilor.
6
Ştiri din Timiș
Aromă de afumătură, rețete vechi de zeci de ani și o comunitate unită în jurul gustului autentic. Așa s-a scris o nouă filă din povestea uneia dintre cele mai îndrăgite tradiții ale germanilor din Banat. Evenimentul „Degustarea cârnaților bănățeni” – „Worschkoschtprob”, organizat de redacția Banater Zeitung, a adunat la Căminul Cultural din Săcălaz 30 de probe de cârnați de casă.
Ştiri din Timiș
Marți, 24 februarie, de la ora 18:00, la Asociația LOGS (Casa LOGS, Str. Țebea nr. 12), timișorenii sunt invitați la o seară de comemorare și susținere, organizată în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și alți actori locali.