Din cauza accidentelor rutiere petrecute în ultima perioadă la Timişoara, în care au fost implicate mijloace de transport în comun, agenţii de circulaţie au declanşat miercuri dimineaţa controale în trafic pe această linie. Au verificat, printre altele, dacă şoferii şi vatmanii au consumat băuturi alcoolice şi dacă respectă viteza legală.
Concert simfonic deosebit la Filarmonica Banatul din Timisoara. Pianista Elisabeth Leonskaja, considerată de unii critici muzicali printre cei mai buni 10 pianişti din lume, va fi solista concertului, iar orchestra filarmonicii va fi condusă de Cristian Lupeş.
Democrat-liberalii timişeni îşi vor desemna, vineri, viitoarea conducere de partid. Dacă pentru funcţia de preşedinte PDL Timiş există doar o singură candidatură, cea a lui Constantin Ostaficiuc, lupta se va duce pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinte, unde s-au înscris trei candidaţi.
Un infractor citit a fost prins, miercuri, în flagrant, după ce a furat mai multe cărţi. La Librăria Humanitas din Timişoara, hoţul a fost surprins în timp ce dădea atacul, a luat-o la fugă, a fost urmărit de librar şi prins ulterior de un trecător cu simţ civic, pe strada Emanoil Ungureanu.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.
Ştiri din Timiș
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.
Ştiri din Timiș
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împlinește sâmbătă, 14 noiembrie, vârsta de 75 de ani. Cu acest prilej, preotul dr. Ionel Popescu a transmis un mesaj aniversar în care evocă parcursul spiritual și profesional al ierarhului, activitatea sa pastorală și implicarea constantă în sprijinirea oamenilor aflați în dificultate.
1
România
Crescătorii de animale din România ar putea beneficia de fonduri suplimentare în valoare de 200 de milioane de lei în 2027, după ce Senatul a votat o inițiativă legislativă privind suplimentarea schemei de ajutor de stat pentru sectorul zootehnic.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și-a prezentat bilanțul primilor doi ani de mandat, într-o conferință de presă în care a trecut în revistă zeci de investiții din județ. Deși a vorbit despre „investiții record” și despre schimbarea modului în care funcționează administrația județeană, multe dintre proiectele enumerate sunt încă în execuție, în faza de proiectare sau de licitație. Altele au rămas la stadiul de studii și documentații, iar pentru unele nici nu au început lucrările. Întrebat câte dintre ele vor fi finalizate până la încheierea mandatului, în 2028, Simonis nu a putut oferi o estimare.
1
Ştiri din Timiș
Femeia în vârstă care locuia într-o magazie improprie, în apropierea Liceului AZUR din Timișoara, alături de 19 pisici, a primit o alternativă de locuire. Direcția de Asistență Socială (DAS) Timișoara a finalizat amenajarea unei locuințe de necesitate, iar femeia a primit cheile unui apartament cu două camere, pus la dispoziție de primărie.
Ştiri din Timiș
STPT a încheiat polițe CASCO pentru 120 de vehicule, inclusiv tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan. Contractul, în valoare de 2,27 milioane de lei fără TVA, este valabil 12 luni și vizează protejarea flotei moderne și reducerea riscurilor financiare.
1