Mai mult de jumătate dintre maşinile de consultaţii la domiciliu, achiziţionate de Ministerul Sănătăţii în 2007, au fost utilizate neadecvat de către serviciile judeţene de ambulanţă, astfel că s-a decis transferarea lor către spitale de urgenţă, au anunţat, joi, reprezentanţii ministerului.
Muzeul figurilor de ceară "Madame Tussauds" din Washington expune din nou statuia lui Michael Jackson, care a fost retuşată în vederea comemorării unui an de la moartea regelui muzicii pop, informează presa internaţională.
Verificări la patronii timişeni. În primele cinci luni ale anului în curs, inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei de Finanţe Timiş au efectuat verificări la 530 persoane juridice.
Ultimul sosit la FC Timişoara, Igor Popovic, fundaşul sârb în vârstă de 26 de ani, se declară mulţumit de alegerea făcută atunci când a semnat cu Poli şi spune că a fost foarte bine primit în capitala Banatului.
Curtea Constituţională a început în jurul orei 9.30 judecarea celor cinci contestaţii trimise de Înalta Curte, PNL şi de PSD, privind neconstituţionalliatea legilor de austeritate asumate de Guvern, care vizează reducerea pensiilor şi a salariilor, dar şi a pensiilor speciale.
Ştiri din Timiș
Hainele și încălțămintea noi, ajutorul la teme și posibilitatea de a merge în excursii alături de colegi sunt printre cele mai mari dorințe ale copiilor care provin din familii vulnerabile. O anchetă realizată de Salvați Copiii România, în rândul a aproximativ 700 de copii cu vârste între 7 și 17 ani, scoate la iveală diferențele dureroase dintre elevii care au acces la resurse și cei care se confruntă zilnic cu lipsuri. În acest context, organizația anunță cea de-a 26-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, eveniment caritabil dedicat sprijinirii accesului egal la educație.
Eveniment
Jumătate de kilogram de droguri de mare risc, un cântar de precizie și mai multe pungi autosigilante. Asta au găsit polițiștii în mașina unui bărbat de 30 de ani, prins în flagrant la Săcălaz.
Ştiri din Timiș
După anularea PUG-ului Timișoarei, primăria clarifică situația documentațiilor de urbanism aflate în lucru. Procedurile de autorizare începute înainte de 28 octombrie 2026 pot continua în baza certificatelor de urbanism deja emise, fără ca beneficiarii să solicite documente noi.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe o nouă campanie de plantări, cu 3.000 de arbori, 12.500 de arbuști și aproape 230.000 de plante perene și bulboase. Intervențiile vizează în special bulevardele, parcurile și zonele unde au fost amenajate noi locuri de parcare sau locuri de joacă.
România
Duminică, Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot, devenind primul cetățean de origine chineză care primește această slujire în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
2
Ştiri din Timiș
Al cincilea președinte al Georgiei, prima femeie aleasă în această funcție, Salome Zurabișvili, aflată la Timișoara pentru Forumul „Timișoara pentru valorile europene”, a vorbit pentru Tion despre regresul democratic al țării, influența Rusiei și războiul hibrid.
1
Ştiri din Timiș
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.
Ştiri din Timiș
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari.
4