Sorin Ovidiu Vîntu, şoferul său, Alexandru Stoian, şi omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan vor fi cercetaţi în libertate, ca urmare a deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti. Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au interdicţie, timp de 30 de zile, de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor, a decis instanţa.
Solisul trupei BUG Mafia, Vlad Irimia, cunoscut sub numele de Tataee, a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Timişoara la şase luni de închisoare cu suspendare şi la plata a peste 15.000 de lei daune materiale şi morale unui bărbat pe care l-a accidentat cu maşina în vara anului 2008, în judeţul Arad, pe când trupa se întorcea de la un concert susţinut la Periam.
După un cantonament şi mai multe meciuri de verificare, Baschet Club Timişoara nu reuşeşte să-şi pună la punct jocul şi să confirme prin rezultate pozitive încrederea acordată înaintea debutului noului sezon de către fani, dar şi de către autorităţi, prin finanţarea de un milion de euro acordată.
Circa 60 de persoane, elevi, profesori şi sindicalişti, au pichetat joi după-amiază lsediul Inspectoratului Şcolar Timiş, cerând revenirea pe funcţie a fostului director al Liceului „Vlad Ţepeş” din Timişoara, Tiberiu Ciobanu.
Comisia de disciplină a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, întrunită în şedinţă pentru a dezbate cazul bebeluşului căruia i-a fost lipită o suzetă cu un leucoplast, a stabilit că tratamentul şi îngrijirea sugarului au fost „corespunzătoare”, iar mama acestuia a dat dovadă de rea-intenţie, pentru că nu a sesizat conducerea spitalului sau şeful de secţie, iar mai apoi a regizat imaginile apărute în presă şi care însoţesc reclamaţia depusă la Direcţia pentru Protecţia Copilului Timiş.
Duminică puteți merge la expoziții sau un concert.
Suverană în sufletele îndrăgostiților de arta lirică, Violetta Valéry va deschide stagiunea 2026/2027 a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), prima în care manager al celei mai importante scene a urbei este dirijorul Mihnea Ignat. Invitată pentru a interpreta rolul principal al capodoperei verdiene este soprana italiană Claudia Pavone. Opera Traviata a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timişorene, în 1947, în regia Acăi de Barbu.
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Primăria Lugoj a semnat contractul de 21 de milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Mocioni, a centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan. Lucrările vor dura doi ani.
Politehnica Timișoara a remizat, 1-1, cu CS Șelimbăr, după ce a fost condusă și a egalat prin Ștefanovici. Bănățenii au ratat însă două ocazii uriașe pe final, care le puteau aduce victoria.
1
Timișorenii au la dispoziție noi puncte de hidratare și răcorire în oraș, în contextul vremii caniculare. Primăria și partenerii săi extind astfel măsurile de sprijin pentru cei afectați de temperaturile ridicate.
Primăria Timișoara a intervenit din nou la baza sportivă de pe strada Amforei, unde au fost înlăturate construcții și echipamente amplasate ilegal. Vestiarele improvizate au fost ridicate de firma care le instalase.
6
Sâmbătă, 8 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.