Poliţiştii locali au luat la pas cartierele din zona de nord a Timişoarei, zilele acestea, au stat de vorbă cu locuitorii şi au aflat cele mai mari probleme cu care aceştia se confruntă. Acţiunea s-a soldat cu zeci de amenzi.
Farmaciile din întreaga țară au fost controlate. Inspectorii au verificat modul în care sunt eliberate medicamentele gratuite și compensate. În județul Timiș au fost verificate toate cele 154 de farmacii care se află în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), iar neregulile nu au lipsit.
Încep să apară primele reclamaţii în ziua alegerilor în judeţul Timiş. ACL a sesizat Biroul Electoral Judeţean cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de fraudă la vot după ce aproximativ 20 de persoane au fost aduse cu maşinile, în mod organizat, să voteze la una dintre secţiile din localitatea Remetea Mare.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.