Spectacol – eveniment cu opera verdiană Nabucco la Timișoara: rolul titular fi interpretat de unul dintre cei mai buni baritoni din lume, Dario Solari (Uruguay), pentru rolul Abigaille a fost invitată Irina Gagite ( Rusia), iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Giuliano Carella (Italia). Un alt eveniment special al Operei timișorene va fi Gala de balet, la care invitați sunt Ada Gonzales Garcia din Spania și Ovidiu Matei Iancu (București).
Iubire pătimașă, crize paroxistice de gelozie, puseuri mistice, seducție, violență și sânge, toate pe fondul unei intrigi politice ce a schimbat, la vremea ei, pulsul Europei: capodopera lui Puccini, „Tosca”, a deschis ediția 2014 a Festivalului Timișoara Muzical al Operei. Vedeta serii, baritonul mexican Carlos Almaguer, va interpreta și rolul titular al următorului eveniment din festival, opera „Nabucco”.
Una dintre cele mai importante investiţii din domeniul infrastructurii care urma să fie realizată în Timiş a devenit istorie înainte de a deveni realitate. Este vorba de celebrul gazoduct Nabucco, cel care trebuia să aducă gazul din Azerbaidjan în Europa, şi care traversa Timişul de la un capăt la altul în drumul spre Ungaria. Se pare că proiectul va eşua, firma care exploatează zăcământul alegând o altă rută de transport.
Se dezbate legea proiectului Nabucco. Sute de proprietari din Timis ar putea fi afectati de gazoduct
Judeţul Timiş ar urma să fie unul dintre cele traversate de celebrul proiect Nabucco, prin intermediul căruia gazul fostelor republici sovietice ar urma să ajungă în vestul Europei, ca o alternativă la gazul livrat de "mama Rusia".
Nabucco se naste in mijlocul a mari framantari: consortiul care se ocupa de gazoductul care ar urma sa treaca si prin Romania a prezentat o varianta restransa a proiectului, denumita Nabucco West, avand jumatate din lungimea proiectului orginar de 3.900 km.
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Asociația Seeds of Kenosis renunță la spațiul din Piața Victoriei, după valul de critici online și anunțul liberalilor că vor sesiza prefectura. Deși Consiliul Local Timișoara aprobuse atribuirea, organizația spune că presiunile politice riscă să afecteze comunitățile cu care lucrează.
9