Vizitatorii Muzeului Satului Bănăţean vor putea vedea, în această toamnă, cum trăiau familiile din Banat în secolul XIX, care erau obiceiurile şi meşteşugurile din Banat. Proiectul inedit este în faza de implementare, la muzeul de la Pădurea Verde, casele în care vor fi găzduite patru familii, fiecare cu specificul propriu, fiind ridicate în proporţie de 30 la sută.
Muzeul Satului din Timişoara e plin de case din diferite părţi ale ţării. Acum însă, printr-un proiect transfrontalier, conceptul se va schimba şi vor apărea patru case ale etniilor din Banat. Mai mult, acestea vor avea şi locuitori, pentru ca imaginea vizitatorului să fie cât mai completă, în ceea ce priveşte obiceiurile zonei de unde provine locuinţa respectivă. Totul se va pune pe roate până la finalul anului viitor. Va fi reprezentată acolo casa bănăţeană, maghiară, şvăbească şi sârbească
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 6 - 12 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 6 mai, vă puteți bucura de ultima zi la târgurile de Paști din oraș sau să participați cu cei mici la o vânătoare de ouă.
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
2
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.
Turism
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică.
1
Ştiri din Timiș
Mii de timișoreni, de la mic la mare, au decis să meargă la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului.
9