Sfârşit de săptămână plin de evenimente în lumea motorsportului din vestul ţării. Sâmbătă şi duminică se vor desfăşura două competiţii atractive în condiţii speciale, circuitul de asfalt din Arad, respectiv pista de macadam de la Şag.
Ultima săptămână a lunii aprilie poate fi intitulată „Săptămâna Timiş Rally”. Caravana Campionatului de Raliuri al României revine după doi ani în vestul ţării şi va readuce adevăratul spectacol pe patru roţi. Lista de înscriere se închide marţi şi după toate probabilităţile Timişul va avea doar trei reprezentanţi la linia de start.
Motocicliştii timişoreni vor încinge asfaltul de la Pannoniaring la sfârşitul acestei săptămâni. Ionel Pascotă şi Cătălin Cazacu se numără printre favoriţii curselor de duminică din cadrul etapei secunde a Romanian Superbike.
Ştiri din Timiș
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.
Sănătate
Pentru a aduce mulțumire colegilor lor din asistența medicală, spitalele din Timișoara au mulțumit public celor care s-au dedicat profesional asistenței medicale. În fiecare an, pe 12 mai, este celebrată Ziua Internațională a Asistenților Medicali, ocazie cu care se pune în lumină efortul pe care acest sector profesional îl aduce în fiecare zi în instituțiile sanitare și nu numai.
Turism
Capitala Finlandei, Helsinki, se poate mândri cu o rețea de tuneluri subterane cu o lungime de 200 de kilometri. Aceasta conține peste 400 de unități propriu-zise, majoritatea inițial gândite ca buncăre, dar care ulterior și-au schimbat utilizarea. Acestea ar putea, lejer, găzdui întreaga populației a orașului. Spre deosebire de alte „orașe subterane”, Helsingfors underjordiska sau Helsingin maanalainen, după cum numesc localnicii complexul, este încă în dezvoltare.
1
România
Pe 12 mai este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015.
Mapamond
Nemo a câştigat duminică Eurovisionul pentru Elveţia cu „The Code", un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului. Competiţia de anul acesta nu a fost însă lipsită de momente tensionate. Concurentul Ţărilor de Jos a fost descalificat înainte de marea finală și au avut loc manifestaţii pro-palestiniene. România nu a participat anul acesta la Eurovision.
Azi în Timișoara
Duminică, 12 mai, puteți merge la un eveniment chinologic, la spectacole de teatru, proiecții de film sau la expoziții. Continuă Harababura Vinyl Fair.
Ştiri din Timiș
„Parada Florilor”, o reprezentație de artă stradală inspirată de spectacolele cu statui vivante, a avut loc sâmbătă seara în Piața Unirii din Timișoara. Spectacolul a fost realizat de studenții de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara sub îndrumarea maestrului Mihai Mălaimare.
Eveniment
Șase persoane acuzate de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare au fost reținute de polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.