tion.ro Web analytics

Finala UEFA Europa League a adus din nou în prim plan protestul suporterilor români împotriva şefilor fotbalului românesc. Bucureştiul a fost împânzit cu stickere cu imaginea lui Mircea Sandu şi Mitică Dragomir pe care scrie „FRF=LPF=MAFIA”. Iată că protestul a fost preluat şi la Timişoara, aici urmând să fie distribuite 400 de asemenea stickere!
Derby-ul cu UTA, programat vineri de la ora 20, pe „Dan Păltinişanu”, aduce faţă în faţă două dintre cele mai mari rivale din fotbalul românesc. Chiar dacă galeriile formaţiilor timişoreană şi arădeană nu au cele mai bune relaţii pe stadion, la meciul derby nu vor fi scandări ironice, iar cele două organizaţii vor lupta împreună împotriva duşmanului comun, şeful LPF, Mitică Dragomir, denumit simbolic „miticălapuşcărie”.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal va lua în discuţie, luni 20 iunie, şansa lui FC Politehnica Timişoara de a activa şi anul viitor în prima ligă. Mai precis, este vorba de propunerile de modificare a Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice - ROAF.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că a îngropat securea războiului dintre FC Timişoara şi FRF, precizând că gruparea bănăţeană ar trebui să-şi primească punctele înapoi.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 mai 2024, în Timișoara?
Luni, 13 mai, puteți merge la un recital de vioară, la un spectacol de teatru sau la o seară de karaoke pentru începători.

Ştiri din Timiș

FOTO. 100 de ani de la prima serbare câmpenească, marcați la Secusigiu
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.

Sănătate

Ziua Internațională a Asistenților Medicali, celebrată în spitalele din Timișoara
Pentru a aduce mulțumire colegilor lor din asistența medicală, spitalele din Timișoara au mulțumit public celor care s-au dedicat profesional asistenței medicale. În fiecare an, pe 12 mai, este celebrată Ziua Internațională a Asistenților Medicali, ocazie cu care se pune în lumină efortul pe care acest sector profesional îl aduce în fiecare zi în instituțiile sanitare și nu numai.

Turism

FOTO. Oraș-sub-oraș, într-o capitală europeană. Continuă chiar și dezvoltarea tunelurilor
Capitala Finlandei, Helsinki, se poate mândri cu o rețea de tuneluri subterane cu o lungime de 200 de kilometri. Aceasta conține peste 400 de unități propriu-zise, majoritatea inițial gândite ca buncăre, dar care ulterior și-au schimbat utilizarea. Acestea ar putea, lejer, găzdui întreaga populației a orașului. Spre deosebire de alte „orașe subterane”, Helsingfors underjordiska sau Helsingin maanalainen, după cum numesc localnicii complexul, este încă în dezvoltare. 3

România

12 mai, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România
Pe 12 mai este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015.

Mapamond

VIDEO. Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024
Nemo a câştigat duminică Eurovisionul pentru Elveţia cu „The Code", un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului. Competiţia de anul acesta nu a fost însă lipsită de momente tensionate. Concurentul Ţărilor de Jos a fost descalificat înainte de marea finală și au avut loc manifestaţii pro-palestiniene. România nu a participat anul acesta la Eurovision. 3

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 12 mai 2024, în Timișoara?
Duminică, 12 mai, puteți merge la un eveniment chinologic, la spectacole de teatru, proiecții de film sau la expoziții. Continuă Harababura Vinyl Fair.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Parada Florilor a animat Piața Unirii din Timișoara
„Parada Florilor”, o reprezentație de artă stradală inspirată de spectacolele cu statui vivante, a avut loc sâmbătă seara în Piața Unirii din Timișoara. Spectacolul a fost realizat de studenții de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara sub îndrumarea maestrului Mihai Mălaimare.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici