Atacul lui Poli Timişoara e susţinut în aceste zile de Mircea Axente şi Rover Cârstea. Alături de Alex Popovici şi (câteodată) sprijiniţi de canadianul Tosaint Ricketts, poliştii au avut un început de campionat plin de victorii. Excepţie au fost ultimele două partide, iar Axente vrea să rezolve problema.

Surpriză pentru atacantul lui Poli Timişoara, Mircea Axente. Jucătorul a împlinit luni 24 de ani. Din păcate, el a ratat cadoul perfect, nu a înscris în partida de duminică. Totuşi, colegii săi i-au adus în vestiar un tort pentru a marca evenimentul.

Timişoara va fi nevoită să abordeze partida de campionat cu CFR Cluj fără căpitanul echipei, Dan Alexa, suspendat pentru cartonaşe galbene. Nici de partea cealaltă situaţia nu este mai roză. Gabi Mureşan, care evoluează pe un post asemănător cu cel al lui Alexa, va lipsi. Atacantul lui Poli Mircea Axente consideră că echipa sa va fi mai afectată decât cea ardeleană.

Ştiri din Timiș

Timișul, sub cod galben de vânt. Urmează și ploi
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.

Ştiri din Timiș

Interviu cu Ovidiu Guia, director tehnic RPC Group
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.

Ştiri din Timiș

Cumperi o locuință în Timișoara? Istoricul financiar poate conta mai mult decât crezi
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 21 octombrie
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace. 5

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”. 5

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 6