Lovitură cu ghinion pentru doi copii de 12 și 14 ani, la Timișoara. Minorii au intrat în magazia unei societăți comerciale pentru a fura alcool și mâncare, însă au fost surprinși de administrator.
Infractor român prins în Austria. Este vorba despre un bărbat de 25 de ani, condamnat în luna mai pentru trafic de persoane și trafic de minori. Bărbatul a fost ridicat de autoritățile austriece, care l-au predat polițiștilor români.
Noile modificări ale codului rutier vor intra în vigoare de duminică, 28 septembrie. Astfel, de acum șoferii vor fi penalizați dacă nu pun centuri de siguranță copiilor sau nu îi transportă în scaune speciale, în funcție de vârstă. De asemenea, recoltarea probelor biologice se va putea face și în ambulanțe ori autospeciale cu această funcție, la locul accidentului.
Defășurare impresionantă de forțe aeriene și nautice sâmbătă după-amiază pe albia râului Timiș, în localitatea Șag. Polițiștii timișeni împreună cu pompierii de la ISU Banat, jandarmi, polițiști de frontieră, voluntari și membri ai Formațiunii de Intervenție Rapidă Salvo efectuează un exercițiu de căutare-salvare a unor minori dispăruți.
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Seeds of Kenosis renunță la spațiul din Piața Victoriei, după valul de critici online și anunțul liberalilor că vor sesiza prefectura. Deși Consiliul Local Timișoara aprobuse atribuirea, organizația spune că presiunile politice riscă să afecteze comunitățile cu care lucrează.
5