Europarlamentarul Cristian Buşoi cere Ministerului Sănătăţii să renunţe la introducerea taxei pe produsele fast-food, care ar fi o premieră în ţările Uniunii Europene, spune el. În opinia lui Buşoi, nu sănătatea populaţiei este principala preocupare a guvernanţilor, ci să adune cât mai mulţi bani la buget.
Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani nu vor putea fi vaccinaţi începând cu prima parte a lunii februarie, aşa cum anunţaseră autorităţile, deoarece testele nu au fost finalizate, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Ministerul canadian al Sănătăţii a trimis un stoc de saci pentru cadavre comunităţilor amerindiene, în cadrul măsurilor de prevenire a gripei H1N1, ceea ce a provocat proteste din partea mai multor triburi.
Peste 500.000 români cu vârsta peste 40 de ani
vor beneficia de la 1 octombrie de un program naţional
de screening pentru depistarea bolilor cardiovasculare,
iniţiat de Ministerul Sănătăţii,
au anunţat reprezentanţii instituţiei.
vor beneficia de la 1 octombrie de un program naţional
de screening pentru depistarea bolilor cardiovasculare,
iniţiat de Ministerul Sănătăţii,
au anunţat reprezentanţii instituţiei.
Brambureală mare la Spitalul „Louis Ţurcanu” din Timişoara, zilele acestea. După ce Andrei Marin, revocat din funcţia de manager în 2008, şi-a recâştigat postul printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la sfârşitul lunii iunie, astăzi el a fost din nou demis printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.