tion.ro Web analytics

Reprezentanții medicilor din ambulatoriile de specialitate din țară au fost marți la o vizită de lucru, la masa Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a primit vizita reprezentanților Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator. Și ei cer mai mulți bani pentru susținerea activității.
Medicii specialiști, primari sau rezidenți, care fac gărzi, vor primi aceleași indemnizații ca și anul trecut, anunță Ministerul Sănătății. O Ordonanță de guvern care prevede unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară, a fost publicată în Monitorul Oficial, la începutul acestei săptămâni.
Federația Asociaților Bolnavilor de Cancer (FABC) a anunțat că va organiza joi, 13 iulie, între orele 10 și 14, un protest în fața Ministerului Sănătății. Reprezentanții acesteia îl acuză pe ministrul Alexandru Rafila de faptul că întârzie implementarea Planului Național de Combatere și Control al Cancerului. La Timișoara, situația nu este privită la fel de grav, specialistul Șerban Negru considerând că problema va fi rezolvată în „câteva zile”.
Ministerul Sănătății și universitățile de medicină și farmacie din țară au organizat, la mijlocul lunii mai, o nouă sesiune de admitere în rezidențiat, una extraordinară suplimentară. Au fost 628 de locuri rămase libere în urma sesiunii din noiembrie 2022. În urma acestei sesiuni au fost ocupate toate, în total fiind înscriși 962 de candidați.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 iulie 2024, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe ateliere, petreceri tematice și proiecții.

Eveniment

Motociclist ajuns la spital după ce a intrat într-o autoutilitară pe un drum din Timiș
Un motociclist a ajuns la spital în urma unui accident produs între Timișoara și Sânnicolau Mare.

Capitală Culturală

Adolescenții din Timiș pasionați de fotografie, așteptați la atelierele gratuite „We are 17”
Adolescenții din județul Timiș pasionați de fotografie au ocazia de a participa la atelierele „We are 17”.

Sănătate

Conjunctivita sau „boala ochilor roșii”, pericolul sezonului estival
Mersul constant la piscină, căldura și alergiile la polen prezente vara pot cauza probleme la nivelul ochilor, cum ar fi conjunctivita.

Ştiri din Timiș

Se va stropi la sol împotriva țânțarilor, la Timișoara. Avertizări pentru oamenii cu geamuri la stradă și cu probleme de sănătate
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță, pentru prima parte a lunii august, și stropiri de la sol împotriva țânțarilor și larvelor. Acțiunea se va desfășura doar noaptea, între 5 și 10 august. 1

Ştiri din Timiș

IMPORTANȚA PROTEZĂRII AUDITIVE BILATERALE
ADVERTORIAL. Pierderea auzului poate fi o provocare semnificativă, afectând calitatea vieții în diverse aspecte. Protezarea auditivă a devenit o soluție eficientă pentru a combate această problemă, oferind o șansă de a recâștiga o audiție mai bună și o conexiune mai profundă cu lumea din jur

Ştiri din Timiș

Formația Phoenix va avea muzeu în Bastion
În cadrul unei ședințe ordinare ce a avut loc, vineri, în Sala Revoluției din Palatul Administrativ, consilierii județeni au aprobat alocarea unui spațiu în Bastionul Maria Theresia din Timișoara unde va fi amenajat un muzeu dedicat legendarei formații timișorene Phoenix. 1

Ştiri din Timiș

Prânz între prieteni într-un sat din Timiș
Nu știți ce să faceți în acest weekend? Asociația My Banat, alături de Asociația ReCult, vă învită să vă petreceți finalul săptămânii în Țara Făgetului.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici