Accident de circulație într-o intersecție, în zona Telegrafului din Timișoara. O persoană a fost rănită, după ce un microbuz nu a acordat prioritate unui autoturism Mercedes și au intrat în coliziune. În urma impactului, alte două mașini parcate au fost avariate.
Captură de alcool de contrabandă, în vama Moravița. O femeie de 44 de ani a fost prinsă de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să introducă în țară 50 de litri de alcool sârbesc.
La Timişoara, Fundaţia Motivation Romania a lansat, marţi, un serviciu de transport special pentru persoanele cu dizabilităţi, prin intermediul căruia acestea beneficiază de un vehicul pentru transport adaptat nevoilor lor. Serviciul este deocamdată contra cost, cei de la fundaţie spunând că în baza unei legi primăria ar putea deconta totuși transportul. Reprezentanţii Primăriei Timişoara transmit că ar putea plăti acest serviciu, dacă va exista o cerere în acest sens şi consilierii locali vor găsi necesar un parteneriat cu fundaţia. Asta pentru că Primăria Timişoara asigură deja transport pentru persoanele cu dizabilităţi prin intermediul unor microbuze speciale, aflate în grija RATT.
Accident grav de circulație, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj, în apropiere de Recaș. O tânără de 25 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost lovită din spate de un microbuz condus de un bulgar, care nu a respectat distanța regulamentară în trafic.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.