Reprezentanţii Primăriei Timişoara se pregătesc să eutanasieze maidanezii după ce au apărut, la finele anului trecut, normele metodologice de aplicare a noii legi care permite eutanasierea câinilor fără stăpân dacă în termen de 14 zile lucrătoare animalele nu sunt adoptate sau revendicate de nimeni. Eutanasierile ar putea începe în cursul săptămânii viitoare. În momentul de faţă la adopostul Danyflor sunt cazate câteva sute de câini.
Strângere de fonduri pentru animalele fără stăpân, în acest sfârşit de săptămână, la Timişoara. Iubitorii de animale vor organiza un târg de bijuterii, haine şi încălţăminte cu vânzare, vor ţine lecţii de dresaj şi toaletaj canin şi o petrecere, iar banii adunaţi în urma acestui eveniment vor fi folosiţi pentru sterilizări, vaccinări, tratamente, hrană şi campanii de adopţie. Cei interesaţi vor putea, cu această ocazie, şi să adopte un câine.
Destul de putină lume a participat, sâmbătă, în zona Steaua, la ultimul târg de adopții de căței maidanezi organizat anul acesta la Timișoara. Cu toate că este ultimul eveniment de acest gen înaintea intrării în vigoare a legii care permite eutanasierea câinilor care nu își găsesc un stăpân, doar doi căței au fost adoptați.
Timişorenii sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână, în zona Steaua, la o nouă ediţie a târgului de adopţii de căţei maidanezi. Această ediţie, ultima din acest an, este şi ultima înainte ca societatea de ecarisaj din Timişoara să înceapă eutanasierea câinilor care nu îşi găsesc stăpân.
Societatea de ecarisaj din Timişoara, Danyflor, îi aşteaptă pe iubitorii de animale, vineri şi sâmbătă, la adăpostul aflat înainte de localitatea Şag, la „Zilele Porţilor Deschise”, un eveniment destinat impulsionării adopţiilor de câini maidanezi. Însă, cum legea eutanasierii câinilor fără stăpân va intra în vigoare în curând, ONG-urile din Timişoara s-au gândit să iniţieze şi un program de adopţii la distanţă, destinat salvării de la moarte a patrupedelor care nu îşi găsesc stăpâni permanenţi.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.