Societatea de ecarisaj Danyflor se va ocupa în continuare de câinii fără stăpân de pe domeniul public, în baza unui nou contract semnat cu primăria, care are însă o valabilitate de doar trei ani. Contractul precedent era expirat încă din iulie, iar Danyflor a câștigat licitația primăriei cu o ofertă de 1,7 milioane de euro.
Timișorenii se plâng că văd tot mai des maidanezi pe străzile orașului. Un cititor tion.ro a găsit o haită de cinci câini vagabonzi în curtea Școlii Generale 30 din cartierul Soarelui. Primarul Nicolae Robu susține însă că el nu a mai văzut câini și că nu a mai auzit să existe probleme, dar le va cere totuși celor responsabili să-și facă treaba.
După mai bine de jumătate de an, timp în care Timişoara nu a avut serviciu de ecarisaj, iar numărul câinilor maidanezi de pe străzile din municipiu a crescut considerabil, primăria a semnat, în sfârşit, un nou contract de gestionare a populaţiei canine. Câştigătoarea contractului este şi singura firmă care s-a prezentat la licitaţie – Danyflor - cea care s-a ocupat şi în trecut de serviciul de ecarisaj. Valoarea contractului pe următorii trei ani este de peste 3,5 milioane de lei.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.