Dacă vreme de luni bune nu a fost o mare desfăşurare de forţe pe şantierul din centrul istoric al Timişoarei, în unele zone lucrările de reabilitare fiind abandonate, acum muncitorii s-au apucat de pavat, intens, în Piaţa Libertăţii. Primarul Nicolae Robu da asigurări că, până la instalarea iernii, Piața Libertății, Piaţa Ţarcului şi străzile Fără Nume și General Praporgescu, poate chiar şi Lucian Blaga şi Vasile Alecsandri, vor fi reabilitate prin proiectul pe bani europeni.
La noua fântână din cartierul Soarelui se lucrează încă, chiar dacă arteziana cu jocuri de lumini colorate în valoare de peste 90.000 de euro ar fi trebuit să fie deja funcţională. Chiar dacă mai este încă de lucru, după cum se poate vedea în imagini, reprezentanţii Primăriei Timişoara susţin că recepţia lucrării se va face în cursul acestei săptămâni.
Încet-încet, lucrările avansează pe şantierul din zona Michelangelo. Dacă oficialii Primăriei Timişoara estimează că în luna noiembrie şoferii vor putea circula prin noul pasaj rutier subteran construit pe bani europeni, în cursul lunii septembrie ar putea fi deschise în sfârşit bretelele de circulaţie la suprafaţă, pe bulevardele Corneliu Coposu şi Vasile Pârvan. În câteva săptămâni se poate turna asfaltul, anunţă primarul Nicolae Robu. Până în iarnă, intersecţia va fi complet funcţională, promit autorităţile locale.
Șoferii vor putea circula prin noul pasaj rutier subteran Michelangelo în luna noiembrie, estimează reprezentanții Primăriei Timișoara, dar autoritățile locale nu garantează că în aproximativ două-trei luni vor fi gata toate finisajele. Oficialii municipalității spun că s-au finalizat săpăturile conexe tunelului propriu-zis și continuă lucrările la bretelele de circulație de la suprafață. Pasajul, realizat pe bani europeni, va avea o lungime totală de peste 450 de metri.
Mai multe drumuri judeţene din Timiş vor fi reparate în următoarea perioadă. Mai precis, acestea vor fi modernizate şi asfaltate. Lucrările nu se vor termina până la finalul acestui an, dar sunt şanse ca aceste lucrări să demareze, în timp ce unele au demarat deja.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
3
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.