Reputatul cardiolog Constantin Octavian Luca ar putea deveni cetăţean de onoare al oraşului Timişoara dacă aleşii locali vor aproba proiectul de hotărâre care prevede acordarea acestui titlu, elaborat de primărie la propunerea ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.
ARAD - Din cauza evenimentelor de vineri din parcarea
ştrandului, Ciprian Luca a cerut demisia prefectului
şi demiterea şefului IPJ Arad. Imagini 
Cu reuşita din meciul cu Mureşul Deva, atacantul
studenţilor de la CSU„Vasile
Goldiş” Arad, Cristi Luca a ajuns la
„cota 8” în clasamentul golgeterilor
seriei a II-a a eşalonului secund.
Geoagiu - Deputatul PSD de Arad Ciprian Luca a participat
la Şcoala de pregătire politică a
tineretului social-democrat, desfăşurată
în staţiunea Geoagiu Băi, la care au fost
prezenţi o serie de lideri ai partidului.
Ştiri din Timiș
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.
Utile
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un șofer de 16 ani a fost depistat de polițiștii locali din Giroc, în noaptea de marți spre miercuri, la volanul unei mașini care nu avea ITP și RCA valabile. Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
4
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
10
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
18
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
2